Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Despre ce adevăr vorbești, Elena? a întrebat Bianca, retrăgându-se ușor de lângă Sorin.
Soțul meu m-a privit cu o furie pe care o cunoșteam prea bine.
— Nu începe cu prostiile astea! Nu au nicio legătură cu divorțul!
— Atunci de ce ai spus în fața tuturor că sunt sterilă? l-am întrebat. De ce ai adus-o pe Bianca aici ca să mă umilești?
Judecătoarea a intervenit, cerându-ne să păstrăm ordinea și să ne limităm la aspectele relevante pentru proces.
— Doamnă judecător, îmi cer scuze, am spus. Nu intenționam să discut problemele noastre medicale. Dar soțul meu tocmai a făcut afirmații false despre mine și vreau să le contest.
— Aveți posibilitatea să vă susțineți poziția prin apărător și prin mijloacele de probă admisibile, a răspuns judecătoarea. Nu vom transforma ședința într-o confruntare pe tema unor diagnostice private.
Am încuviințat. Apoi m-am întors spre Sorin.
— Îți amintești clinica din București unde am fost acum zece ani?
Nu mi-a răspuns.
— Îți amintești ce ne-a explicat medicul după investigații?
— Elena, taci!
Bianca îl privea nedumerită.
— Sorin, ce investigații?
— Niște analize vechi. Nu contează.
— Mie mi-ai spus că Elena nu putea avea copii și că tu nu ai avut niciodată probleme.
Am simțit cum mi se strânge inima. Așadar, îi spusese și ei aceeași poveste.
— Acum zece ani, am făcut amândoi investigații pentru infertilitate, am spus. Rezultatele mele nu indicau problema pe care Sorin a pretins-o astăzi. În schimb, medicul ne-a explicat că investigațiile lui arătau o afectare severă a fertilității masculine.
Sorin și-a încleștat maxilarul.
— Nu ai dreptul să vorbești despre sănătatea mea!
— Ai dreptate că este o informație personală. Tocmai de aceea am păstrat-o între noi zece ani. Dar nici tu nu aveai dreptul să inventezi un diagnostic pentru mine.
Bianca s-a îndepărtat încă un pas.
— Sorin, este adevărat?
El și-a trecut mâna peste frunte.
— Doctorii mai greșesc. Au trecut zece ani!
— Dar ai făcut alte analize? a insistat ea.
— Nu aveam de ce. Tu ești însărcinată.
Bianca a rămas tăcută. Judecătoarea a cerut încheierea schimbului de replici, iar discuția despre investigațiile medicale nu a mai continuat în ședință.
La ieșirea din sală, Bianca m-a ajuns din urmă.
— Elena, te rog, putem vorbi două minute?
Sorin a încercat să o oprească.
— Bianca, hai să plecăm. Nu avem ce discuta cu ea.
— Ba avem, a răspuns ea. Vreau să știu de ce m-ai mințit.
Ne-am oprit într-un colț mai retras al holului.
— Ai păstrat rezultatele? m-a întrebat Bianca.
— Da. Dar sunt documentele medicale ale lui Sorin și nu ți le voi da fără acordul lui. Pot să-ți spun doar ce am aflat atunci, pentru că el m-a acuzat pe nedrept.
Bianca a încuviințat încet.
— Mi-a spus că ați încercat ani întregi să aveți copii, dar că problema era numai la tine. Mi-a spus că el fusese verificat și era perfect sănătos.
— Și mie mi-a promis că nu mă va învinovăți niciodată.
Sorin ne-a întrerupt.
— Bianca, nu vezi că încearcă să ne despartă?
— Nu, Sorin. Încerc să înțeleg de ce aflu abia acum ceva ce trebuia să-mi spui tu.
— Copilul nostru ce legătură are cu niște analize de acum zece ani?
— Tocmai asta vreau să lămurim. Nu înseamnă că nu poți fi tatăl copilului. Dar vreau să mergem la un medic și să discutăm deschis.
Am privit-o pe Bianca cu o tristețe neașteptată. Nu eram prietene și nu aveam să devenim. Dar în clipa aceea înțelegeam cât de ușor îi fusese lui Sorin să construiască două povești diferite pentru două femei.
— Eu nu mai am nimic de demonstrat, am spus. Vă rog să nu mă mai implicați în relația voastră.
Am plecat înainte ca Sorin să găsească altă acuzație.
În seara aceea, soacra mea, Rodica, m-a sunat.
— Elena, ce i-ai făcut băiatului meu? Mi-a spus că l-ai făcut de rușine la tribunal!
Am închis ochii. Timp de zece ani ascultasem aceeași voce spunându-mi că nu sunt o femeie adevărată dacă nu pot avea copii.
— Doamnă Rodica, fiul dumneavoastră m-a acuzat public de ceva neadevărat. Eu doar am refuzat să mai accept.
— Sorin mi-a spus că tu ai fost problema!
— Atunci întrebați-l de ce mi-a cerut să păstrez secretul investigațiilor lui.
A urmat o tăcere lungă.
— Ce investigații?
— Sunt lucruri pe care trebuie să vi le explice el, dacă dorește. Eu nu mai pot duce și povara minciunilor lui.
Am încheiat convorbirea.
În săptămânile următoare, Sorin a încercat de mai multe ori să mă contacteze. La început era furios. Apoi a început să-mi scrie că distrusesem totul și că Bianca nu mai avea încredere în el.
Într-un mesaj mi-a spus că acceptase, în sfârșit, să meargă la un consult de specialitate.
Nu l-am întrebat ce rezultate primise. Nu mai era responsabilitatea mea.
Bianca îmi trimisese și ea un mesaj scurt: „Nu știu încă ce voi face cu relația mea, dar îți mulțumesc că nu m-ai mințit.”
Nu i-am răspuns. Aveam nevoie să mă desprind de amândoi.
Divorțul a continuat pe calea legală. Nu am cerut ca instanța să stabilească cine era vinovat pentru lipsa copiilor. Am cerut doar să se încheie o căsnicie în care respectul dispăruse de mult.
După pronunțarea divorțului, Sorin a venit într-o după-amiază să-și ridice ultimele lucruri din apartamentul nostru din Ploiești.
Înainte să plece, s-a oprit în prag.
— Elena, de ce n-ai spus adevărul mai devreme? Măcar mamei mele?
L-am privit câteva secunde.
— Pentru că te-am iubit. Pentru că mi-ai cerut să păstrez secretul și am crezut că așa te protejez.
— Și acum?
— Acum am înțeles că tu ai folosit tăcerea mea împotriva mea.
A coborât privirea.
— Îmi pare rău.
— Și mie, Sorin. Dar nu pentru că n-am avut copii. Îmi pare rău că am petrecut atâția ani încercând să-ți apăr demnitatea, în timp ce tu mi-o distrugeai pe a mea.
N-a mai spus nimic. Și-a luat geanta și a plecat.
Am închis ușa fără să plâng.
În seara aceea am găsit într-un sertar o cutie cu fotografii de la începutul căsniciei. Într-una dintre ele eram amândoi în fața apartamentului, zâmbind, convinși că ne așteaptă o viață întreagă împreună.
Am pus fotografia înapoi și am închis cutia.
Nu știam dacă voi mai avea vreodată o familie în felul în care mi-o imaginasem la douăzeci și șapte de ani.
Dar știam un lucru: nu mai eram dispusă să accept că valoarea mea ca femeie depinde de un copil pe care nu îl avusesem.
Și nici să mai port rușinea unui bărbat care nu avusese curajul să-și asume propriul adevăr.