Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Florin s-a uitat la lista de medicamente, apoi a împins-o ușor înapoi spre bunica lui.
— Mamaie, ți-am spus că mă ocup eu. Nu trebuie să discutăm despre bani în fața străinilor.
— Dar banii sunt ai mei, Florine. Și eu nu mai am nici pentru pastile.
Andreea a intervenit cu o voce calmă.
— Doamnă Lucreția, dacă doriți, putem continua verificarea operațiunilor. Sunteți titulara contului și aveți dreptul să primiți informații despre el.
Florin s-a întors imediat spre casieră.
— Eu sunt împuternicitul! Bunica nu înțelege toate lucrurile astea. De aceea mă ocup eu.
— Împuternicirea nu înseamnă că titulara contului nu mai poate cere informații, i-a răspuns Andreea.
Lucreția și-a îndreptat spatele.
— Vreau extrasul, fata mea. De la începutul anului, dacă se poate.
Florin a încercat din nou să o convingă să plece, dar bătrâna nu s-a mișcat.
După verificarea identității și îndeplinirea formalităților, Andreea i-a pregătit documentele solicitate.
Lucreția a privit șirurile de cifre, apoi și-a scos ochelarii din geantă.
— Nu prea mă pricep eu la toate astea. Îmi explicați ce înseamnă?
Andreea i-a arătat unde erau trecute încasările pensiei și retragerile, fără să discute despre destinația banilor, pe care banca nu o putea cunoaște doar din extras.
În fiecare lună, la scurt timp după intrarea pensiei, apărea câte o retragere mare. Uneori rămâneau câteva sute de lei. Alteori, aproape nimic.
— Florine, dar tu mi-ai spus că pensia întârzia!
— Au fost cheltuieli, mamaie. Ți-am cumpărat lemne, am plătit facturi…
— Ce lemne? Că eu am cumpărat două căruțe din banii puși deoparte vara trecută!
Nepotul a tăcut.
Lucreția a întors încă o pagină.
— Și curentul de ce nu l-ai plătit? Mi-a venit înștiințare acasă.
— Am uitat o factură. Se mai întâmplă!
— Dar de ce mi-ai luat toată pensia azi-dimineață?
Florin și-a trecut mâna peste frunte.
— Pentru că aveam nevoie urgentă de bani. Îți aduceam eu săptămâna viitoare.
— Pentru ce aveai nevoie?
— Am niște rate de plătit.
Lucreția a rămas cu ochii la el.
— Ratele tale?
Florin n-a mai încercat să se ascundă.
— Da, mamaie. Am făcut un credit de nevoi personale acum un an. Am avut niște probleme și am rămas în urmă cu plățile.
— Și ai plătit cu pensia mea?
— Voiam să pun banii înapoi!
Bătrâna și-a dus mâna la piept, apoi s-a sprijinit de ghișeu.
Andreea i-a oferit un scaun și a întrebat-o dacă se simte bine.
— Sunt bine, fata mea. Numai că nu-mi vine să cred ce aud.
Florin a coborât vocea.
— Mamaie, te rog. Nu mă face de rușine aici.
Lucreția l-a privit cu ochii plini de lacrimi.
— Eu te fac de rușine? Eu, care ți-am dat ultimii bani când erai student? Eu, care te-am crescut cât mama ta era la serviciu?
Florin a privit în altă parte.
— Am greșit. Dar nu sunt un hoț.
— Atunci de ce mi-ai ascuns extrasele și m-ai mințit că banca îmi oprește pensia?
N-a răspuns.
Andreea i-a explicat Lucreției că, pentru a opri utilizarea procurii, trebuia să înceapă demersurile de revocare la notar și să informeze banca potrivit procedurilor acesteia. Putea solicita și verificarea modalităților de acces la cont.
— Vreau să fac asta, a spus bătrâna. Nu mai vreau să scoată nimeni bani în locul meu.
Florin a ridicat brusc capul.
— Mamaie, chiar nu mai ai încredere în mine?
— Am avut prea multă, Florine. Și uite unde am ajuns.
Andreea a chemat un coleg responsabil de operațiunile cu împuterniciri, iar Lucreția a primit explicațiile necesare pentru pașii următori.
Înainte să plece, tânăra casieră i-a scris pe o foaie, cu litere mari, documentele de care avea nevoie și instituțiile la care trebuia să meargă.
— Bunica mea a murit anul trecut, i-a spus încet. Și ea se încurca uneori în hârtii. Dacă aveți nevoie să vi se explice ceva despre cont, întrebați fără rușine.
Lucreția i-a strâns mâna.
— Să-ți dea Dumnezeu sănătate, fata mea.
În zilele următoare, bătrâna a mers la notar, a revocat procura și a comunicat băncii revocarea. A schimbat și modalitatea în care își primea informațiile despre cont, astfel încât corespondența să ajungă direct la ea.
O vecină de încredere a însoțit-o la farmacie și a ajutat-o să achite factura restantă, din economiile pe care Lucreția le păstra separat pentru urgențe.
Apoi bătrâna a luat extrasele și a mers la un avocat din Ploiești.
Din verificarea operațiunilor rezulta că, în ultimele șase luni, Florin retrăsese aproape 15.000 de lei. O parte fuseseră folosiți pentru cumpărături ale bunicii, dar pentru multe retrageri nepotul nu putea prezenta justificări.
Avocatul i-a explicat că existența procurii nu îi dădea nepotului dreptul să folosească banii în interes personal fără acordul ei și că putea solicita restituirea sumelor și depune o plângere pentru verificarea faptelor.
Lucreția a ales să facă ambele demersuri.
Când Florin a primit notificarea, a venit la poarta ei.
— Mamaie, chiar ai ajuns să mă reclami?
— Nu eu am ajuns aici, Florine. Tu m-ai adus.
— O să-ți dau banii înapoi!
— Asta mi-ai spus și când mi-ai luat prima pensie.
Florin a început să plângă. I-a povestit despre credit, despre ratele restante și despre teama că își va pierde bunurile dacă nu plătește.
Lucreția l-a ascultat până la capăt.
— Dacă veneai și îmi spuneai adevărul, poate găseam o soluție. Dar tu m-ai lăsat să cred că nu-mi ajunge pensia nici pentru medicamente.
— Îmi pare rău, mamaie.
— Și mie. Dar de data asta vorbele nu mai ajung.
Cu ajutorul avocatului, au stabilit în scris suma pe care Florin recunoștea că o folosise fără acordul bunicii și un calendar de restituire. Demersurile deja începute urmau să fie soluționate potrivit legii.
Florin a început să plătească lunar, din salariul lui. Lucreția nu i-a mai dat acces la cont și nici nu l-a mai lăsat să-i administreze facturile.
În prima lună în care pensia i-a intrat în cont fără să fie retrasă de altcineva, bătrâna s-a dus din nou la bancă.
Andreea a recunoscut-o imediat.
— Bună ziua, doamnă Lucreția! Cu ce vă pot ajuta?
Bătrâna a scos din geantă lista de medicamente, de data aceasta scrisă pe o foaie nouă.
— Vreau să scot o parte din pensie, fata mea. Și restul să rămână acolo, pentru luna viitoare.
Andreea a zâmbit și a ajutat-o să efectueze operațiunea.
Lucreția a numărat banii cu grijă, i-a pus în portofel și și-a îndreptat spatele.
Nu era o femeie bogată. Avea aceeași pensie de 3.100 de lei, aceeași casă modestă și aceleași medicamente de cumpărat.
Dar, când a ieșit din bancă, știa că banii pentru care muncise o viață întreagă erau din nou sub controlul ei.