Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Andreea, te rog, nu scoate inelul pentru o prostie cu un restaurant! a spus Vlad, uitându-se speriat la mâna mea.
— O prostie? Vlad, ai făcut înțelegeri pe ascuns cu mama ta și cu mama mea! M-ai mințit cinci zile la rând!
— N-am semnat niciun contract! M-am dus doar să văd condițiile. Avansul l-au dat ele!
— Și de ce le-ai rugat să nu-mi spună?
A tăcut. M-am ridicat și am luat inelul de pe masă.
— Unde pleci? m-a întrebat.
— La Sorina. Dorm la ea în seara asta. Mâine discutăm, când te hotărăști dacă vrei să te căsătorești cu mine sau să faci ce spune mama.
Am plecat înainte să-mi vadă lacrimile.
A doua zi, Vlad m-a așteptat în fața biroului. Avea ochii roșii și părea că nu dormise.
— Am fost un laș, Andreea. Am crezut că dacă le las să organizeze nunta, o să fie toată lumea mulțumită.
— Toată lumea, mai puțin eu.
— Știu. Mama mi-a spus că a plătit deja avansul și că o fac de râs dacă renunțăm. M-am dus să văd contractul, sperând să găsesc o soluție. Dar în loc să-ți spun, am ascuns totul.
— Și după nuntă? Dacă mama ta vrea să hotărască unde locuim? Dacă mama mea decide când facem copii? Tot pe ascuns o să le dai dreptate?
Vlad și-a coborât privirea.
— Nu vreau să trăim așa. Vreau să mă căsătoresc cu tine. Dar înțeleg dacă nu mai ai încredere.
— Atunci arată-mi că putem fi o echipă. Nu-mi mai spune doar ce vreau să aud.
În seara aceea am stat aproape trei ore discutând. Fără părinți, fără telefoane, fără liste de invitați.
Am hotărât că nu vom accepta bani pentru nuntă și că nu vom semna nimic ce nu alegem împreună.
— Și dacă se supără? m-a întrebat Vlad.
— Se vor supăra. Dar nu putem începe căsnicia făcând o nuntă pe care niciunul nu și-o dorește.
Duminică le-am chemat pe amândouă mamele la noi.
Mama a venit cu faimosul caiet. Mariana avea deja pe telefon fotografii cu aranjamente florale.
— Fetelor, a început Vlad, trebuie să lămurim ceva.
Mama lui a zâmbit.
— Ce să mai lămurim? Restaurantul e rezervat!
— Tocmai despre asta e vorba, a răspuns el. Nu facem nunta acolo.
Mariana a încremenit.
— Cum adică nu faceți? Am dat 5.000 de lei avans!
— Fără acordul nostru, am spus eu.
Mama a închis caietul cu putere.
— Andreea, tu ai idee câți oameni am anunțat deja?
— Nu ți-am cerut să anunți pe nimeni, mamă.
— Adică acum mă faci mincinoasă în fața rudelor?
— Nu. Dar nici nu mă mărit ca să nu fii tu nevoită să dai explicații.
Mariana s-a întors spre Vlad.
— Tu ești de acord cu toate astea?
Am simțit cum mi se strânge stomacul. Era momentul în care, de obicei, Vlad încerca să împace pe toată lumea.
Dar de data aceasta a răspuns fără să ezite.
— Da, mamă. Eu și Andreea am hotărât împreună. Și îmi pare rău că am participat la discuțiile despre restaurant fără să-i spun.
— Deci ea te-a întors împotriva noastră!
— Nu m-a întors nimeni. Eu sunt cel care a greșit.
Mama mea a început să plângă.
— Toată viața am visat să-mi văd fata mireasă, cu o nuntă frumoasă. Și acum îmi spuneți că faceți o masă ca de ziua cuiva!
— Mamă, am întrebat-o, tu vrei să mă vezi fericită sau să te vadă rudele organizând o nuntă mare?
— Nu e corect să mă întrebi așa!
— Dar e corect să hotărăști pentru mine?
N-a răspuns.
Am discutat și despre avans. Vlad a sunat administratorul restaurantului chiar în fața noastră. Rezervarea fusese făcută pe numele Marianei, iar contractul prevedea că suma achitată se pierdea dacă renunța la eveniment.
— Vă dau eu cei 5.000 de lei, i-a spus Vlad mamei sale. Am știut ce pregătiți și trebuia să opresc lucrurile înainte să plătiți.
— Nu vreau banii tăi! a izbucnit Mariana.
— Nu vreau să rămâi cu paguba din cauza greșelii mele. Dar nici nu vom face o nuntă de 150 de oameni ca să recuperăm un avans.
Amândouă au plecat supărate. Mama nici măcar nu m-a îmbrățișat.
Două săptămâni nu ne-au sunat.
Între timp, noi am schimbat planurile. Am ales un restaurant mic din București, cu o sală separată, și am redus lista la 22 de persoane.
Părinții, frații, câțiva prieteni și două rude foarte apropiate.
Am cumpărat o rochie simplă, elegantă, care a costat 850 de lei. Vlad și-a ales un costum pe care îl putea purta și la alte ocazii.
Nu am angajat formație. Am ales muzica împreună, iar un prieten fotograf s-a oferit să ne facă pozele.
Cu toate cheltuielile, nunta urma să ne coste aproximativ 13.000 de lei, plătiți din banii noștri.
Într-o seară, mama m-a sunat.
— Andreea, mai e valabilă invitația pentru mine?
Am simțit că mi se pune un nod în gât.
— Mamă, cum poți să întrebi așa ceva? Ești mama mea!
— Am crezut că poate nu mă mai vrei acolo.
— Te vreau. Dar vreau să vii pentru mine, nu pentru rudele care lipsesc.
A oftat.
— O să vin, fata mea.
Mariana a acceptat și ea, după ce Vlad a mers să vorbească personal cu părinții lui. A refuzat să primească banii pentru avans, dar el i-a restituit oricum suma, prin transfer bancar.
În ziua cununiei civile, mama a venit îmbrăcată într-un compleu elegant. Mariana avea un buchet de flori pentru mine.
Nu au lipsit emoțiile. Mama a plâns când am semnat, iar tatăl lui Vlad ne-a îmbrățișat pe amândoi.
La restaurant am râs, am făcut fotografii și am dansat chiar dacă eram puțini.
Nu exista o masă a rudelor de la Bacău, nici vecini invitați din obligație, nici oameni pe care nu-i mai văzuserăm de zece ani.
Erau doar cei cu care ne doream să împărțim ziua aceea.
Spre seară, mama s-a apropiat de mine, când Vlad vorbea cu tatăl lui.
— Andreea, pot să-ți spun ceva?
— Sigur, mamă.
— A ieșit frumos. Altfel decât mă gândeam eu.
Am zâmbit.
— Știu că ți-ai dorit altceva.
— Mi-am dorit să se vorbească despre nunta ta. Să spună lumea că am făcut ceva mare pentru fata mea. Dar astăzi te-am văzut râzând toată ziua. Și cred că uitasem că despre asta trebuia să fie vorba.
M-a îmbrățișat și mi-a aranjat o șuviță de păr, ca atunci când eram mică.
— Să fiți fericiți, mamă. Asta contează.
După nuntă, eu și Vlad ne-am întors în apartamentul nostru închiriat. Am pus fotografiile într-un album și am verificat economiile.
După cheltuielile nunții, păstrasem peste 50.000 de lei pentru viitorul avans al locuinței. Nu ne ajungeau încă pentru apartamentul dorit, dar eram mai aproape decât am fi fost după o petrecere uriașă.
Vlad s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna.
— Mai ții minte când ai pus inelul pe masă?
— Cum să uit?
— Atunci mi-am dat seama că eram pe punctul să pierd femeia cu care voiam să-mi petrec viața, doar fiindcă nu aveam curaj să-mi supăr mama.
— Și acum?
— Acum știu că putem să ne iubim părinții fără să-i lăsăm să ne conducă familia.
L-am sărutat și am închis albumul.
Nunta noastră nu fusese cea mai mare, cea mai scumpă sau cea despre care avea să vorbească tot orașul.
Dar fusese prima hotărâre importantă pe care o luaserăm cu adevărat împreună. Și, pentru mine, asta valora mai mult decât orice sală plină de invitați.