Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Victoria, te-am întrebat ceva! Chiar i-ai spus mamei să nu apară în fotografiile nunții pentru că a fost femeie de serviciu?
Daniel avea vocea atât de schimbată, încât aproape nu l-am recunoscut.
Victoria s-a uitat spre părinții ei, apoi spre mine.
— Daniel, te rog! Nu vezi că mama ta încearcă să ne strice nunta? Uită-te cum a venit îmbrăcată!
— Nu te-am întrebat cum e îmbrăcată. Te-am întrebat ce i-ai spus!
— Am făcut o glumă! Doamne, chiar nu mai are nimeni voie să glumească?
Atunci am ridicat telefonul.
— Mai este ceva, fiule. N-ai ascultat tot mesajul.
Am apăsat din nou pe ecran.
Vocea Victoriei s-a auzit limpede:
„Doamnă Maria, vă spun pentru ultima dată. La fotografiile oficiale stau părinții mei și persoanele pe care le-am trecut pe listă. Dumneavoastră puteți sta mai în spate. Și vă rog să nu povestiți invitaților că ați spălat toalete la școală. Daniel a muncit mult să ajungă unde este și nu vreau să-l faceți de râs.”
Daniel a rămas nemișcat.
— Ai spus asta despre mama mea?
— Daniel, oamenii invitați de tata sunt importanți! Trebuie să înțelegi și tu…
— Mama mea nu e importantă?
Victoria a tăcut.
— Femeia asta m-a crescut singură de la opt ani! a continuat el. Când alți copii mergeau în excursii, mama strângea bani pentru manualele mele. Când am intrat la facultate, și-a luat al doilea serviciu ca să-mi plătească chiria!
Mi-au dat lacrimile.
— Daniel, mamă, nu trebuie să…
— Ba trebuie! Pentru că eu am tăcut prea mult!
Atunci mama Victoriei, doamna Corina, s-a apropiat de noi.
— Victoria, spune-mi că n-ai vorbit așa cu doamna Maria.
— Mamă, nu începe și tu!
— Te-am întrebat ceva!
— Am vrut doar ca nunta să iasă perfect! De ce faceți toți atâta scandal?
Corina a privit-o lung.
— Perfectă pentru cine, Victoria? Pentru fotografii? Pentru prietenii tatălui tău?
— Tu mi-ai spus mereu că trebuie să avem grijă la imagine!
— Da, dar nu te-am învățat să umilești o femeie pentru munca ei!
Victoria a început să plângă.
— Deci acum toți sunteți împotriva mea!
Daniel și-a trecut mâna peste față.
— Nu suntem împotriva ta. Dar eu nu pot să mă prefac că n-am auzit nimic.
S-a întors spre mine.
— Mamă, de ce nu mi-ai spus?
Am coborât privirea spre papucii mei verzi.
— Pentru că te vedeam fericit, dragul mamei. Și mi-a fost frică să nu te pierd dacă spun ceva rău despre femeia pe care o iubești.
— Și ai preferat să vii așa?
— Am vrut să înțeleagă cât de mult m-au durut vorbele ei. Dar acum, văzându-te așa, îmi pare rău că am ales tocmai ziua nunții tale.
Daniel m-a luat de mâini.
— Mamă, tu nu trebuie să-ți ceri iertare pentru meseria ta. Niciodată!
Victoria a încercat să se apropie.
— Daniel, hai să discutăm după petrecere. Ne așteaptă invitații!
— Nu, Victoria. Discutăm acum. Dacă ai ceva de spus mamei, spune-i în față.
Mireasa s-a uitat la mine. Pentru prima dată nu mai avea zâmbetul acela superior.
— Îmi pare rău că v-am supărat, a murmurat.
— Nu m-ai supărat pentru că nu ți-a plăcut rochia mea, i-am răspuns. M-ai făcut să mă simt murdară pentru că am muncit cinstit.
— N-am vrut să…
— Ba ai vrut, Victoria. Mi-ai spus de mai multe ori să ascund ce am lucrat. Și eu am tăcut, ca să nu-i fac rău lui Daniel.
Fiul meu a privit-o.
— Ai de gând să recunoști ce ai făcut sau o să continui să spui că mama exagerează?
Victoria și-a șters lacrimile.
— Da, am spus lucrurile acelea. Și îmi pare rău. Dar nici nu mi se pare corect să fiu umilită în fața tuturor!
Daniel a oftat.
— Tocmai asta ai făcut tu cu mama. Numai că ea a îndurat în tăcere.
Apoi s-a întors spre tatăl Victoriei.
— Domnule Adrian, vă rog să le spuneți invitaților că vom întârzia puțin. Eu nu pot intra acum în sală și să zâmbesc pentru fotografii.
— Daniel, dar ați făcut deja cununia civilă! a intervenit socrul lui. Sunteți soț și soție!
— Știu. Tocmai de aceea trebuie să lămurim ce fel de căsnicie începem.
Adrian n-a mai insistat.
Daniel m-a condus într-un salon mic, unde am rămas numai noi doi.
— Mamă, unde e rochia albastră?
— Acasă, în dulap.
— Vrei să mergem după ea?
— Daniel, nu vreau să mai fac scandal. Mă duc acasă și gata.
— Nu pleci pentru că cineva te-a făcut să crezi că nu meriți să fii aici.
M-am uitat la el și am început să plâng.
— Am dat 620 de lei pe rochia aceea. Aproape toți banii care îmi rămăseseră din pensie. Și când Victoria mi-a spus că sunt prea pretențioasă, m-am simțit atât de proastă…
Daniel m-a îmbrățișat.
— Nu ești proastă, mamă. Și nu trebuia să cheltuiești atâția bani ca să fii respectată.
Am plecat împreună cu mașina lui. Pe drum mi-a spus că observase câteva remarci ale Victoriei despre hainele mele, dar le tratase ca pe niște neînțelegeri.
— Am greșit și eu, mamă. Mi-era mai comod să cred că vă înțelegeți.
Acasă, am îmbrăcat rochia albastră. Daniel m-a așteptat în sufragerie.
Când am ieșit, i s-au umplut ochii de lacrimi.
— Ești foarte frumoasă, mamă.
— Chiar crezi?
— Așa cum erai și când veneai obosită de la școală, cu mâinile crăpate de detergenți.
Ne-am întors la restaurant după aproape o oră.
Victoria ne aștepta lângă intrare. Avea ochii roșii și ținea buchetul strâns la piept.
— Daniel, putem vorbi?
— Putem. Dar mama rămâne aici.
Victoria a dat din cap.
— Doamnă Maria, am fost crudă cu dumneavoastră. Mi-am dorit atât de mult să impresionez lumea, încât am uitat că sunteți mama omului cu care m-am căsătorit. Nu vă cer să mă iertați astăzi. Dar vreau să știți că îmi pare rău.
Am privit-o câteva clipe.
— Victoria, eu nu vreau să mă iubești ca pe mama ta. Vreau doar să nu-ți fie rușine cu mine.
— Am înțeles.
Daniel a intervenit:
— Și vreau să fie clar ceva. Dacă vom continua căsnicia asta, nu mai accept să fie umilită mama mea. Dar nici eu nu voi mai evita discuțiile doar ca să fie liniște.
Victoria a încuviințat.
Petrecerea a continuat, dar nu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Daniel a rămas serios o bună parte din seară, iar Victoria nu a mai încercat să ascundă ce făcuse.
Când fotograful ne-a chemat pentru pozele de familie, Daniel m-a luat de braț.
— Mamă, vino lângă mine.
Victoria s-a apropiat și ea.
— Doamnă Maria, vă rog să stați aici, lângă noi.
Am făcut fotografia. Nu știam dacă într-o zi vom putea privi cu toții acea imagine fără să ne amintim ce se întâmplase înainte.
În săptămânile următoare, Daniel și Victoria au avut discuții grele. El i-a cerut să nu mai ascundă lucruri și să nu mai hotărască singură cine merită respect în familia lor. Au început și consiliere de cuplu, pentru că Daniel nu voia să construiască o căsnicie pe resentimente.
Victoria nu s-a schimbat peste noapte. Dar a încetat să-mi corecteze poveștile despre trecut și să mă prezinte drept fostă angajată în administrație.
Într-o duminică, m-a întrebat dacă poate veni la mine.
A sosit cu o prăjitură și s-a așezat lângă mine pe canapea.
— Doamnă Maria, Daniel mi-a povestit cum lucrați în două locuri ca să-l țineți la facultate. Eu n-am știut.
— Nici nu trebuia să știi ca să mă respecți, Victoria.
A lăsat privirea în jos.
— Aveți dreptate.
Am stat de vorbă aproape două ore. Nu am devenit cele mai bune prietene, dar pentru prima dată am simțit că mă ascultă.
Fotografia de la nuntă a ajuns, câteva săptămâni mai târziu, într-o ramă pe peretele meu.
Eu, în rochia albastră, lângă Daniel și Victoria.
Halatul cu flori mici l-am pus înapoi în dulap, iar papucii cu ciucuri verzi au rămas lângă pat.
Într-o zi, Daniel a venit să mă vadă și a observat fotografia.
— Mamă, îți place cum ai ieșit?
— Da, dragul meu.
— Și rochia?
Am zâmbit.
— Rochia e frumoasă. Dar cel mai mult îmi place că, în ziua aceea, fiul meu a arătat că nu-i este rușine cu femeia care l-a crescut.
Daniel m-a îmbrățișat.
Iar eu am știut că, indiferent ce se va întâmpla mai departe între el și Victoria, nu mai trebuia să-mi ascund trecutul ca să am un loc în viața copilului meu.