Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Alina a pus foaia lângă cererea mea și a privit din nou ecranul calculatorului.
— Doamnă Maria, aici apare că ați primit ajutor pentru încălzire și anul trecut. Scrie că ați primit lemne în valoare de 1.800 de lei.
Am simțit că mi se taie respirația.
— Cum să fi primit, maică? Anul trecut am ars crengi uscate și am cumpărat câteva brațe de lemne de la un vecin. N-am primit nimic de la primărie!
Primarul Petrescu s-a apropiat de birou.
— Alina, probabil este o greșeală de înregistrare. Se mai întâmplă.
Funcționara nu și-a ridicat privirea.
— Atunci trebuie să verificăm documentele care confirmă distribuirea. Aici apare și o semnătură de primire.
Mi-a întors foaia. În dreptul numelui meu era o semnătură pe care nu o recunoșteam.
— Nu eu am semnat asta, domnule primar! Nici măcar nu seamănă cu semnătura mea!
Petrescu și-a încrucișat brațele.
— Doamnă Maria, poate ați uitat. La vârsta dumneavoastră se mai întâmplă.
M-am ridicat atât de repede, încât scaunul s-a împins în spate.
— Să uit că am înghețat toată iarna? Să uit că am dormit cu paltonul pe mine ca să nu consum prea multe lemne? Nu sunt uitucă, domnule primar! Sunt săracă, dar nu sunt proastă!
Câțiva oameni de pe hol s-au apropiat de ușă.
Alina a închis dosarul și a vorbit ferm.
— Domnule primar, nu pot considera această situație o simplă greșeală până nu verificăm toate documentele. Voi compara listele de distribuire cu facturile și cu semnăturile beneficiarilor.
— Ești nouă aici, Alina! Nu cunoști toate procedurile!
— Tocmai de aceea verific fiecare document. Este responsabilitatea mea.
Petrescu a ieșit furios din încăpere, trântind ușa.
Alina m-a invitat să mă așez.
— Doamnă Maria, vă rog să-mi mai spuneți o dată ce s-a întâmplat anul trecut. Vreau să consemnez exact declarația dumneavoastră.
I-am povestit cum îmi petrecusem iarna. Cum număram banii de pensie înainte să cumpăr medicamentele și cum mă rugasem de un vecin să-mi vândă câteva brațe de lemne pe datorie.
Alina a notat totul și mi-a dat să semnez declarația.
— Nu vă pot promite că vom rezolva totul astăzi, dar vă promit că nu voi închide dosarul fără să aflu adevărul.
Am plecat acasă cu sufletul greu, dar pentru prima dată după multă vreme simțeam că cineva mă ascultase.
Trei zile mai târziu, Alina a venit la mine împreună cu o colegă de la primărie.
— Doamnă Maria, am verificat documentele. Situația dumneavoastră nu este singura.
Mi s-au înmuiat genunchii.
— Ce vreți să spuneți?
Alina a deschis un dosar.
— În registre apar mai multe persoane care ar fi primit ajutoare pentru încălzire, dar unele dintre ele spun că nu au primit nimic. Există diferențe între cantitățile de lemne facturate și cele trecute în documentele de distribuire. Am găsit și semnături contestate.
— Și cine a făcut asta?
— Nu putem acuza pe nimeni înainte de finalizarea verificărilor. Am întocmit un raport și l-am transmis instituțiilor competente.
M-am așezat pe scaun, cu mâinile împreunate.
— Deci nu numai mie mi s-a făcut asta…
— Nu, doamnă Maria. De aceea este important să verificăm fiecare caz.
Alina mi-a explicat că cererea mea pentru ajutorul de încălzire urma să fie reevaluată pe baza situației reale. Mi-a spus și că trebuia să depun o declarație actualizată privind veniturile și bunurile pe care le dețineam.
Am făcut toate demersurile necesare.
Între timp, vestea că primăria verifica distribuirea lemnelor s-a răspândit în sat. Mai mulți bătrâni au venit să întrebe dacă puteau verifica și ei dosarele.
Unii descoperiseră că figurau pe liste cu ajutoare pe care nu le primiseră. Alții aveau documente incomplete și nu știau cum să conteste înregistrările.
Primarul a încercat să oprească discuțiile.
Într-o dimineață, m-a sunat.
— Maria, ai făcut destulă vâlvă în sat. Nu era nevoie să transformi o cerere de ajutor într-un scandal.
— Eu n-am făcut niciun scandal, domnule Petrescu. Am cerut lemne pentru iarnă. Dumneavoastră mi-ați spus să-mi vând vaca moartă de doi ani!
A tăcut câteva clipe.
— Nu trebuia să vorbesc așa, dar nici dumneata nu trebuia să mergi peste tot cu povestea asta.
— Eu n-am mers nicăieri. Oamenii au început să-și verifice singuri actele când au aflat ce s-a întâmplat.
Am închis telefonul.
După câteva săptămâni, am primit răspunsul privind cererea mea. În urma reevaluării, fusesem declarată eligibilă pentru sprijinul acordat potrivit regulilor aplicabile. Mi s-a comunicat cum puteam primi ajutorul pentru încălzire și ce documente mai trebuiau completate.
Când am mers la primărie, Alina m-a întâmpinat cu un zâmbet.
— Doamnă Maria, dosarul dumneavoastră a fost rezolvat. Veți primi sprijinul aprobat.
Mi-au dat lacrimile.
— Mulțumesc, maică. Să-ți dea Dumnezeu sănătate!
— Nu-mi mulțumiți mie. Era dreptul dumneavoastră să fiți evaluată corect.
În paralel, verificările privind documentele de distribuire au continuat. Primarul a trebuit să dea explicații în fața instituțiilor competente, iar situația nu a mai putut fi închisă printr-o simplă declarație că totul fusese o greșeală.
Nu știam ce măsuri aveau să fie luate la final, dar știam că adevărul fusese consemnat și că oamenii nu mai puteau fi reduși la tăcere atât de ușor.
În iarna aceea, am avut lemne pentru sobă. Seara, când trosneau în foc, îmi încălzeam mâinile și mă gândeam la Ion, soțul meu.
El îmi spunea mereu că omul sărac nu trebuie să-și plece capul doar pentru că nu are bani.
Acum înțelegeam și mai bine ce voia să spună.
Aveam 76 de ani, eram văduvă și nu aveam avere. Dar aveam dreptul să fiu tratată cu respect.
Iar când primarul mi-a spus să-mi vând vaca, uitase un lucru simplu: vaca murise de doi ani, dar demnitatea mea era încă vie.