Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am răspuns la mesajul lui Sorin și am acceptat să ne întâlnim în dimineața următoare, într-un loc public. Nu i-am spus lui Răzvan. Pentru prima dată de când ne căsătoriserăm, simțeam că aveam nevoie să aflu adevărul fără ca soțul meu să-mi explice ce ar trebui să cred.
Sorin venise singur. Avea în față un dosar subțire și părea mult mai puțin sigur pe el decât în seara precedentă.
— Doamnă Oana, vreau să vă cer scuze. Nu mi-am imaginat că Răzvan a discutat cu dumneavoastră în felul acesta.
— Ce anume a discutat cu dumneavoastră?
— Acum două luni, i-am povestit că eu și soția mea ne dorim foarte mult un copil. Ea are o problemă medicală care nu-i mai permite să ducă o sarcină. Analizam mai multe posibilități, inclusiv adopția și informațiile despre maternitatea surogat. Nu i-am cerut niciodată să vă convingă și nici nu i-am cerut să-mi promită ceva în numele dumneavoastră.
Am rămas tăcută.
— I-am spus doar că, dacă dumneavoastră ați fi interesată să discutăm, am putea afla împreună ce opțiuni există și ce este permis din punct de vedere medical și juridic. Atât.
— Dar el mi-a spus că dumneavoastră așteptați un răspuns.
— Nu. Răzvan mi-a spus că sunteți de acord în principiu și că urma să discutăm detaliile. Eu am crezut că vă explicase deja situația.
Am simțit un nod în gât.
— Nu am fost niciodată de acord. Nici măcar nu am spus că mă gândesc la asta.
Sorin a deschis dosarul și mi-a arătat o copie a unei note trimise de Răzvan. Era menționată suma de 80.000 de lei, prezentată drept o estimare pentru cheltuieli și compensații, precum și disponibilitatea mea de a participa.
— Nu am aprobat niciun asemenea aranjament, mi-a spus el. Nu există un acord medical, juridic sau financiar cu dumneavoastră. Și vreau să fie limpede că postul de director regional nu a fost condiționat de o asemenea decizie.
Am privit foaia fără să o ating.
— Atunci de ce mi-a spus soțul meu că promovarea depinde de asta?
Sorin și-a coborât privirea.
— Pentru că a încercat să lege două lucruri care nu aveau nicio legătură. Recunosc că și eu am greșit acceptând să discut despre un subiect atât de personal cu el înainte să mă asigur că dumneavoastră știți despre ce este vorba.
Mi-a explicat că nu mai dorea să continue nicio discuție despre sarcină fără acordul meu direct și fără consultanță de specialitate. I-am mulțumit pentru lămuriri, dar i-am spus că problema mea nu mai era doar propunerea lui.
Era Răzvan.
Înainte să plec, Sorin mi-a spus că știa și despre transferul de 32.000 de lei către firmă. Îl înregistraseră ca pe o sumă primită temporar, dar nu fusese informat că provenea din economiile mele și că transferul fusese făcut fără acordul meu.
— Nu vreau să păstrăm acești bani dacă proveniența lor este contestată. Voi discuta cu departamentul financiar și cu tatăl lui Răzvan despre restituire.
Am plecat cu o copie a notei și cu o singură certitudine: soțul meu îmi ascunsese mult mai multe decât îmi imaginam.
În seara aceea, l-am așteptat pe Răzvan în sufragerie. Mara dormea deja. Când a intrat, mi-a spus că Sorin îl sunase și că nu înțelegea de ce mă întâlnisem cu el.
— Am vrut să aflu adevărul.
— Și ce adevăr ai aflat?
Am pus copia documentului pe masă.
— Că nu am fost niciodată de acord. Că Sorin nu ți-a promis postul pentru asta și că tu ai prezentat o discuție preliminară ca pe o înțelegere încheiată.
Răzvan a rămas în picioare.
— Am vrut să obțin o șansă pentru noi.
— Nu. Ai vrut să obții o promovare folosindu-te de mine.
— Nu înțelegi cât de greu îmi este. Tata poate pierde firma, avem rate, cheltuieli, iar eu încerc să țin totul în picioare.
— Și eu? Unde sunt eu în toate planurile tale?
— Ești soția mea!
— Tocmai de aceea trebuia să mă întrebi. Nu să mă vinzi drept o soluție pentru problemele tale.
Răzvan s-a așezat și și-a acoperit fața cu palmele.
După câteva clipe, a recunoscut că tatăl lui îi ceruse ajutorul pentru firmă. Transferul celor 32.000 de lei fusese făcut pentru plata unor datorii urgente către furnizori. Răzvan sperase că Sorin îl va recomanda pentru postul de director regional, iar dacă propunerea privind sarcina ar fi fost acceptată, credea că ar fi câștigat și mai multă încredere din partea șefului său.
— Ai folosit banii mei pentru firma tatălui tău și ai încercat să-mi folosești corpul pentru cariera ta. Ce mai trebuia să aflu?
— Nu am vrut să te rănesc.
— Dar nici măcar nu te-ai gândit că m-ai putea răni.
În noaptea aceea am dormit în camera Marei, iar Răzvan a rămas în dormitorul nostru.
A doua zi i-am spus că vreau să locuim separat pentru o perioadă și că nu mai accept nicio discuție despre sarcină. Decizia era definitivă. Nu urma să port copilul nimănui, indiferent de bani, promovări sau promisiuni.
Am discutat cu un avocat și am început demersurile pentru divorț. Am prezentat extrasele bancare, documentele transferului și mesajele în care Răzvan mă convinsese să folosesc contul comun. Avocatul mi-a explicat ce drepturi aveam și ce demersuri puteam face pentru recuperarea economiilor.
Firma lui Sorin a confirmat în scris suma primită și a acceptat restituirea celor 32.000 de lei în tranșe, printr-o înțelegere verificată juridic. Nu am primit banii peste noapte, dar am avut un angajament clar și termene de plată.
Răzvan a pierdut șansa de a deveni director regional. Sorin i-a spus că nu putea încredința o funcție de conducere unui om care își construia promisiunile profesionale pe declarații false și decizii luate în numele altora.
Nu m-am bucurat de asta. Nu voiam să-i distrug cariera, ci doar să nu mai fiu folosită pentru a o construi.
Divorțul s-a încheiat după câteva luni. Am stabilit prin înțelegere aspectele legate de Mara și obligațiile fiecăruia. Fiica mea a rămas în centrul tuturor deciziilor, iar eu am avut grijă să nu o transform într-un mesager între doi adulți care nu mai puteau trăi împreună.
Într-o seară, Mara m-a întrebat dacă tati se va mai întoarce acasă.
— Nu vom mai locui toți împreună, iubita mea. Dar amândoi te iubim și vom avea grijă de tine.
Nu i-am povestit despre discuțiile cu Sorin și nici despre banii transferați. Era prea mică pentru asemenea poveri.
Cu timpul, am închiriat un spațiu mic și am început să-mi construiesc atelierul de croitorie. Nu aveam suficienți bani pentru tot ce visam, dar am cumpărat o mașină de cusut profesională și am început cu lucrări de modificare și rochii la comandă.
În prima zi în care am deschis atelierul, mama a venit cu un buchet de flori și mi-a adus o fotografie cu mine și Mara.
— Acum să faci ce ți-ai dorit dintotdeauna, mi-a spus.
Am așezat fotografia lângă mașina de cusut.
Uneori mă mai gândeam la ziua nunții. La rochia albă, la promisiunile făcute și la omul pe care crezusem că îl cunosc. Dar nu mai priveam acea zi ca pe începutul sfârșitului meu.
Înțelesesem că iubirea nu înseamnă să accepți orice sacrificiu pentru a păstra o căsnicie. Nu înseamnă să-ți pui sănătatea, economiile sau viitorul la dispoziția cuiva care nu te respectă.
Într-o dimineață, Mara a intrat în atelier și m-a întrebat dacă o voi învăța să coasă o rochie pentru păpușa ei.
Am zâmbit și am tras un scaun lângă mine.
— Sigur, iubita mea. Dar de data aceasta alegem materialul împreună.
Am pornit mașina de cusut, iar sunetul ei a umplut încăperea. Era exact viața pe care mi-o dorisem: nu una perfectă, nu una fără probleme, ci una în care puteam hotărî singură ce fac cu mâinile mele, cu munca mea și cu viitorul meu.