Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Telefonul a continuat să sune. Florin s-a uitat la ecran, apoi la mine. Era Alina.
— Răspunde, i-am spus. Poate vrea să afle și ea cine a plătit cina.
— Mariana, te rog să nu faci asta.
— Nu fac nimic. Răspunde la telefon.
A acceptat apelul și a activat difuzorul, probabil pentru că nu mai știa cum să gestioneze situația.
— Florin, unde ești? De ce nu mi-ai răspuns? a întrebat Alina.
— Sunt acasă. Am o problemă.
— Ai văzut biletul? Vreau să știu cine a plătit nota. Chelnerul mi-a spus că o femeie a achitat totul și a lăsat un mesaj pentru tine.
Florin a închis ochii.
— Soția mea a fost acolo.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Cum adică soția ta? Mi-ai spus că sunteți despărțiți de aproape un an!
Am simțit cum mi se strânge stomacul. Așadar, Florin nu-i spusese doar că mariajul nostru era încheiat. Îi construise o poveste întreagă.
— Alina, discutăm mâine. Nu este momentul.
— Nu. Vreau să-mi explici acum. Mi-ai spus că locuiești singur, că divorțul este aproape terminat și că mai ai doar câteva lucruri de rezolvat. M-ai dus la restaurantul acela și mi-ai vorbit despre casa în care urma să ne mutăm!
Florin a încercat să oprească discuția, dar Alina a continuat.
— Eu nu vreau să fiu implicată într-o căsnicie despre care nu știu nimic. Mi-ai spus că soția ta știe că v-ați despărțit. Acum aflu că ea îți plătește cina și îți lasă bilete?
— Nu înțelegi situația.
— Ba înțeleg suficient. Nu mă mai căuta până nu-mi poți spune adevărul.
Apelul s-a încheiat.
Florin a rămas cu telefonul în mână. Pentru câteva secunde, nu a spus nimic.
— Mariana, lucrurile nu sunt chiar așa cum par.
— Atunci explică-mi. De ce i-ai spus că suntem despărțiți?
— Pentru că nu mai eram fericiți. Dormeam în camere diferite, ne certam din orice și nu mai aveam o viață de cuplu.
— Faptul că aveam probleme nu înseamnă că eram divorțați.
— Știu.
— Și casa în care urma să vă mutați? Despre ce casă vorbești?
Florin și-a frecat fruntea.
— Alina voia să știe dacă avem un viitor împreună. I-am spus că vom găsi o locuință după ce rezolvăm situația noastră.
— Ai folosit banii noștri pentru a pregăti acel viitor?
A ridicat privirea brusc.
— Ce vrei să spui?
— Vreau să știu dacă ai folosit economiile familiei pentru ea.
Florin a încercat să schimbe subiectul. Mi-a spus că am fost rece în ultimul an, că nu mai ieșeam împreună și că eram mereu preocupată de serviciu. A repetat că nu se simțise apreciat și că relația cu Alina apăruse într-un moment în care avea nevoie de afecțiune.
Nu i-am mai răspuns la justificări.
— Mâine mergem la bancă să verificăm situația conturilor comune. După aceea discutăm despre despărțire.
— Chiar vrei să divorțezi?
— Nu eu am început o altă relație și nu eu am mințit două persoane în același timp.
A doua zi am mers împreună la bancă. Am solicitat extrasele conturilor comune și am verificat economiile strânse în ultimii ani. Lipseau aproape 18.000 de lei.
Florin a spus că folosise banii pentru cheltuieli personale, pentru câteva datorii și pentru cadouri. Nu a putut prezenta toate dovezile pentru sumele retrase.
Am cerut copii ale documentelor și am discutat cu avocata mea despre felul în care trebuiau clarificate bunurile și economiile în cadrul divorțului. Nu am retras bani pe ascuns și nu am încercat să-l pedepsesc prin gesturi pripite. Voiam să știu exact ce ni se cuvenea fiecăruia.
În următoarele săptămâni, Florin a încercat de mai multe ori să mă convingă să ne împăcăm. Mi-a spus că relația cu Alina se terminase, că fusese o greșeală și că ar trebui să ne amintim de cei douăzeci și patru de ani petrecuți împreună.
Dar eu începusem să văd lucrurile altfel. Nu mă durea doar că avusese o aventură. Mă durea că își construise o viață paralelă, în care mă transformase într-o femeie cu care era deja despărțit, deși se întorcea în fiecare seară în aceeași casă.
Am început procedurile de divorț. Am stabilit prin intermediul avocaților cum urmau să fie împărțite bunurile și economiile comune. Florin a fost nevoit să explice retragerile pe care nu le putea justifica, iar partea financiară a fost lămurită în cadrul înțelegerii dintre noi.
Nu am primit o despăgubire spectaculoasă și nici nu am câștigat o avere. Mi-am recuperat drepturile asupra bunurilor care îmi reveneau și am închis o căsnicie în care nu mai exista încredere.
Într-o după-amiază, am găsit biletul pe care îl scrisesem la restaurant într-un sertar. Îl păstrasem fără să-mi dau seama. L-am citit încă o dată și am zâmbit amar.
Nu fusese un mesaj menit să o umilească pe Alina. Era un mesaj pentru Florin, ca să înțeleagă că nu mai puteam fi ținută într-o viață în care el hotăra ce adevăr îi spune fiecăruia.
După câteva luni, am aflat de la o cunoștință comună că Alina nu mai avea nicio legătură cu el. Îi ceruse să nu o mai caute după ce descoperise că îi ascunsese căsnicia și că îi promisese lucruri pe care nu le putea oferi.
Nu am simțit nicio bucurie. Nu câștigasem nimic din despărțirea lor. Pur și simplu, fiecare ajunsese să vadă omul cu care avusese de-a face.
Într-o seară, am ieșit la cină cu o prietenă. Am ales un restaurant mic, liniștit, și am comandat fără să mă grăbesc. Pentru prima dată după mult timp, nu mă mai uitam la telefon să văd dacă Florin avea să întârzie.
Am plătit nota și am plecat liniștită.
Am înțeles că nu biletul de la restaurant îmi schimbase viața. Nici măcar faptul că Florin fusese prins cu altă femeie. Schimbarea începuse în clipa în care refuzasem să mă mai prefac că nu văd ceea ce se întâmpla.
După douăzeci și patru de ani, nu mai eram soția lui Florin. Eram din nou Mariana, femeia care putea să-și aleagă singură drumul și care nu mai avea nevoie de explicațiile unui om pentru a ști cât valorează.