Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 În seara aceea, Cătălin a venit acasă și m-a găsit în sufragerie, cu dosarul ecografiei pe masă. S-a apropiat, m-a sărutat pe frunte și m-a întrebat:
— Cum a fost la doctor? Este totul bine?
— Da. Copilul este bine.
— Și? Ai aflat ce este?
Am ridicat privirea spre el.
— De ce te interesează atât de mult dacă este băiat?
A oftat și s-a așezat lângă mine.
— Amalia, știi că îmi doresc un băiat. Nu înseamnă că nu o să-mi iubesc copilul dacă este fată.
— Atunci de ce i-ai promis mamei tale că vom mai face un copil dacă primul este fată?
Cătălin a rămas tăcut.
— Ai auzit conversația? m-a întrebat în cele din urmă.
— Da. Și vreau să știu dacă ai spus lucrurile acelea doar ca să o liniștești sau dacă într-adevăr consideri că trebuie să mai nasc un copil până când obții băiatul pe care îl dorești.
— Nu am vrut să te supăr. Mama mă bate la cap de când a aflat că ești însărcinată. Știi cum este ea. Am vrut să-i spun ceva ca să nu mai insiste.
— Dar nu i-ai spus că noi am hotărât să avem un singur copil. I-ai promis că o să mă convingi să mai nasc unul.
— Amalia, poate că și eu mi-aș dori doi copii. Nu este ceva rău.
— Nu este rău să-ți dorești doi copii. Este rău să hotărăști că trebuie să avem doi doar pentru că primul este fată. Și este și mai rău să faci promisiuni în numele meu fără să mă întrebi.
Cătălin și-a trecut mâna prin păr.
— Eu vreau să am și un băiat. Ce este atât de grav în asta?
Am deschis dosarul ecografiei și am scos imaginea pe care o păstrasem separat.
— Pentru că noi avem deja un copil. Și vreau să știi ceva înainte să mai faci alte planuri cu mama ta.
I-am întins fotografia.
— Este o fetiță, Cătălin.
A luat imaginea și a privit-o îndelung.
— O fetiță?
— Da. Fetița noastră.
Nu a zâmbit imediat. Nu m-a îmbrățișat și nu a spus că este cel mai frumos lucru pe care l-a auzit. A rămas cu fotografia în mână, de parcă încerca să-și reorganizeze toate planurile.
— Și de ce nu mi-ai spus de la clinică?
— Pentru că după ce am auzit ce i-ai promis mamei tale, nu mai eram sigură că pot să mă bucur liniștită de vestea aceasta împreună cu tine.
El a lăsat fotografia pe masă.
— Nu vreau să crezi că nu-mi doresc copilul.
— Atunci spune-mi clar. Dacă nu vom avea niciodată un băiat, vei fi mulțumit cu familia pe care o avem?
Cătălin nu a răspuns imediat.
— Nu știu, a spus în cele din urmă. Mi-am imaginat întotdeauna că voi avea și un băiat. Dar asta nu înseamnă că nu o să-mi iubesc fata.
— Eu nu vreau să-mi cresc fiica într-o casă în care va simți că a dezamăgit pe cineva pentru că s-a născut fată.
— Nu o să se întâmple asta.
— Atunci trebuie să începi prin a-i spune mamei tale că nu mai există nicio promisiune despre un al doilea copil. Și că nu va avea dreptul să ne întrebe în fiecare lună când facem băiatul.
Cătălin a rămas lângă mine, privind fotografia.
În următoarele zile, lucrurile nu au fost deloc simple. Mama lui a continuat să sune, iar când Cătălin nu răspundea, mă căuta pe mine.
— Amalia, am vorbit cu băiatul meu. Mi-a spus că încă nu știe sigur ce este copilul. Dar să știi că eu am încredere că o să fie băiat.
— Rodica, copilul este fată.
La celălalt capăt al telefonului s-a făcut liniște.
— Cum adică fată?
— Exact cum ați auzit. Vom avea o fetiță.
— Și Cătălin știe?
— Da.
— Și ce a spus?
— Că este copilul nostru și că trebuie să ne bucurăm de el.
Rodica a oftat.
— Bine. Dar să nu vă opriți aici. Sunteți tineri. Mai puteți face un copil.
Am închis telefonul fără să-i răspund.
Într-o seară, Cătălin m-a anunțat că mama lui vrea să organizeze o masă de familie duminica următoare. Spunea că are ceva important de discutat și că ar fi bine să fim amândoi acolo.
Am acceptat să mergem.
La masă erau și cele două surori ale lui Cătălin, Dalia și Mirela. Amândouă aveau familiile lor și copii. Rodica stătea în capul mesei și părea hotărâtă să conducă discuția.
După ce am mâncat, a început:
— Am auzit că vom avea o fetiță. Să fie sănătoasă, că asta contează cel mai mult. Dar eu tot sper că nu vă opriți aici.
M-am uitat spre Cătălin. El a lăsat paharul jos.
— Mamă, am discutat deja despre asta. Nu vom mai face un copil doar ca să avem băiat.
Rodica s-a încruntat.
— Eu nu v-am cerut să faceți nimic împotriva voinței voastre. Dar un băiat este important pentru o familie. Tu ești singurul meu fiu!
Atunci Mirela a intervenit.
— Mamă, de ce vorbești de parcă noi, fetele tale, nu am fi fost niciodată suficiente?
Rodica s-a întors spre ea.
— Nu am spus așa ceva!
— Ba exact asta ne-ai făcut să simțim. Când eram mici, ne spuneai că mai aștepți un copil pentru că vrei băiat. Când s-a născut Cătălin, ne-ai spus că în sfârșit ai primit ce îți doreai.
Dalia a lăsat furculița jos.
— Și eu îmi amintesc. Când eram adolescente, dacă făceam ceva bine, spuneai că suntem fete și că oricum într-o zi vom pleca la casele noastre. Dar când Cătălin lua o notă bună, spuneai că el va duce numele familiei mai departe.
Rodica s-a uitat la amândouă.
— Voi exagerați. Eu v-am iubit la fel!
— Poate că ne-ai iubit, mamă, a spus Mirela. Dar ne-ai făcut să credem că nu eram ceea ce îți doreai cu adevărat.
Am privit-o pe Rodica și am înțeles că discuția devenise mult mai importantă decât sexul copilului meu. Cele două fiice ale ei purtau încă amintirea unei copilării în care se simțiseră mai puțin dorite.
Cătălin s-a ridicat puțin de pe scaun.
— Mamă, eu nu vreau ca fiica mea să crească auzind aceleași lucruri. Nu vreau să-i explicăm că este minunată, dar că ar fi fost și mai bine dacă era băiat.
Rodica a început să plângă.
— Eu am făcut totul pentru voi! Am muncit, v-am crescut, v-am dat ce am putut. Acum ajung să fiu judecată de propriii mei copii?
— Nu te judecăm pentru că ai avut două fete înaintea mea, a spus Cătălin. Te rugăm doar să nu repeți aceeași greșeală cu copilul meu.
Am luat mâna soțului meu.
— Fetița noastră va avea un nume, va avea o familie și va avea tot ce putem să-i oferim. Nu va trebui să demonstreze nimănui că merită să fie iubită.
Rodica s-a șters la ochi.
— Și dacă peste câțiva ani o să vă doriți băiat?
— Atunci va fi o decizie pe care o vom lua noi doi, a răspuns Cătălin. Nu tu, nu rudele și nu cineva care consideră că o familie este incompletă fără un băiat.
După acea întâlnire, Rodica nu ne-a mai sunat câteva zile. Eu am început să pregătesc camera copilului, iar Cătălin s-a implicat tot mai mult. Am mers împreună să alegem pătuțul, căruciorul și primele hăinuțe.
Într-o seară, l-am găsit în sufragerie privind din nou fotografia ecografiei.
— La ce te gândești? l-am întrebat.
— La faptul că am fost atât de preocupat să-i fac mamei pe plac, încât aproape am uitat că urmează să devin tată. Nu vreau ca fata noastră să simtă vreodată că am așteptat un băiat în locul ei.
M-am așezat lângă el.
— Atunci arată-i asta prin felul în care o vei iubi.
Mi-a sărutat fruntea și a pus fotografia într-o ramă pe care o cumpăraserăm pentru camera copilului.
Rodica a venit din nou în vizită după aproape două săptămâni. De data aceasta nu a întrebat ce este copilul și nici nu a pomenit despre un viitor nepot băiat. A adus o pereche de botoșei albi și o păturică roz-pal.
— Am văzut că sunt pentru fetițe și m-am gândit să le cumpăr, a spus ea.
Am primit cadoul și i-am mulțumit.
Nu știam dacă se schimbase cu adevărat sau dacă încerca doar să repare lucrurile. Dar nu mai eram dispusă să accept comentarii despre valoarea copilului meu în funcție de sex.
Înainte să plece, Rodica s-a oprit în dreptul fotografiei ecografiei.
— Să fie sănătoasă, Amalia. Și să vă bucurați de ea.
Am zâmbit.
— Asta ne dorim și noi.
În lunile care au urmat, am ales numele fetiței împreună cu Cătălin. Nu am mai discutat despre un al doilea copil și nici nu am mai făcut promisiuni nimănui.
Am înțeles că un copil nu trebuie să vină pe lume cu o misiune de îndeplinit. Nu trebuie să ducă un nume, să repare o dezamăgire sau să împlinească visul altcuiva.
Trebuie doar să fie primit cu dragoste.
Iar fiica noastră avea să știe încă din prima zi că nu fusese niciodată a doua alegere a nimănui.