Mircea Radu locuiește acum la Piatra Neamț, acolo unde şi-a construit un colţ de Rai. Deşi nimeni nu se aştepta, fostul prezentator a lăsat în spate agitaţia din Capitală şi s-a mutat într-un loc liniştit la casă, se ocupă de livadă, dar mai are și alte preocupări.
Cu ce se ocupă Mircea Radu de când s-a retras din TV
Mircea Radu a absolvit Universitatea Tehnică de Construcții din București, însă nu a profesat în domeniu. După ce a renunţat la televiziune, acesta s-a îndreptat spre un alt domeniu de activitate.
Potrivit cancan.ro, Mircea Radu oferă consultanță juridică unor firme, în prezent, însă aceasta nu este singura activitate pe care o practică în județul din zona Moldovei. Mircea Radu a mai dezvăluit că se ocupă, îndeaproape, de livada sa, fiind extrem de preocupat cu grădinăritul, cu toate că mai are multe de învățat.
„E prea mult spus grădinar priceput. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu’, spunea Mircea Radu pentru Impact.ro.
„Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru.
Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit.
Aici mai am multe taine de desluşit. Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta.’, a spus Mircea Radu.
De ce a plecat Mircea Radu de la TVR
Liniștea și pacea de la țară sunt de neprețuit, așa spune și carismaticul prezentator TV, care mărturisește că nu simte lipsa televiziunii, în special în lumina ultimelor evenimente petrecute. Mircea Radu și-a dat demisia de la Televiziunea Română în ianuarie 2021.
„Sper să mă credeţi, când vă voi spune că nu duc dorul televiziunii. Fiindcă nu m-am separat total de una dintre pasiunile mele. Acum doi ani, am realizat, la postul public TVR, acea emisiune specială, un veritabil reality-show. A fost un proiect tare bun, pe care personal l-am îndrăgit foarte tare. Iar anul trecut am continuat să colaborez cu TVR, din postura de consultant.
Fiecare e liber să-şi spună părerea, fiindcă trăim într-o ţară liberă. Ceea ce mi-a displăcut nu a fost luarea de atitudine în acest caz, ci unele maniere în care a fost pusă chestiunea de anumite persoane. O anumită limită nu ar trebui niciodată depăşită, dar fiecare înţelege ce vrea din povestea asta‘, a mai declarat Mircea Radu.