Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru post din timpul anului bisericesc. Este o perioadă de rugăciune și abținere de la mâncărurile de dulce.
Sunt mulți credincioși care țin tot postul, apoi se spovedesc și iau Sfânta Taină a Împărtășaniei, însă sunt și oameni care nu postesc, sau nu postesc toată perioada. Iată ce spune părintele Vasile Ioana despre cei care nu au ținut post!
Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru cei care nu au ținut post
Preotul Vasile Ioana este de părere că Dumnezeu a venit în lume pentru imperfecți, pentru păcătoși, pentru oamenii care nu mai pot, care sunt la capătul prăpastiei. Tot el a spus că Dumnezeu nu este despre perfecțiune și că primul cetățean al Raiului nu are nicio faptă bună.
În schimb, El iubește pe oricine care e sincer și îl vrea cu El. Lui îi place când facem fapte bune și ne asemănăm cu EL. Iată ce spune părintele Vasile Ioana că trebuie să facă cei care nu au ținut Sfântul Post al Paștelui:
Dacă n-ai ținut post, Dumnezeu te iartă. Du-te la spovedanie și spune “Iartă-mă Doamne”, căci lui Dumnezeu te spovedești, nu părintelui. Lui îi spui tot ce ai
greșit și atunci părintele îți dă darul sfânt al iertării, pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor prin răstignirea sa, prin sângele său și atunci ești egal cu un sfânt, sunt sfaturile părintelui.
Jena din timpul spovedaniei are efect terapeutic
Preotul a explicat că în timpul spovedaniei, oamenii nu-și spun păcatele duhovnicilor, ci direct lui Dumnezeu, dar că preotul le spune unde greșesc și ce au de
făcut ca să corecteze greșeala. De asemenea, preotul invoca harul, iar faptul că unii oameni au jenă în a vorbi despre păcatele lor, este un lucru benefic, pentru că jena, spune părintele, are efect terapeutic.
Un îndemn pentru fiecare om: nu înjurați, nu îl invocați pe cel rău, nu înjurați copilul:
Demonul este o existență reală, spirituală, care nu are nevoie de timp și spațiu.
În momentul în care ai folosit cuvântul acela, el vine și îți dă o stare negativă și se poate și transmite foarte ușor, de aceea recomand ca nicio mamă să nu își înjure copilul cu acest cuvânt, mă doare sufletul când aud, ele transmit lucruri copiilor care nu au apărare. E cumplit, a spus părintele Vasile Ioana.
Credincioșii ortodocși au intrat de luni, 18 aprilie, în Săptămâna Patimilor. Mai sunt doar câteva zile până la Învierea Domnului când în fiecare casă va ajunge Lumina Sfântă.