CeZiceLumea.ro

Am rămas în mașină aproape douăzeci de minute, cu scrisoarea pe genunchi și ploaia bătând încet în parbriz. Bunicul meu. Cuvântul ăsta îmi suna străin

Tata a luat telefonul din mâna mea fără să spună nimic. Își pusese ochelarii pe vârful nasului și derula încet prin transferuri. Data. Suma. Explicațiile.

Am privit mesajul lui minute întregi. Cu câteva săptămâni înainte, omul acela mă lăsase singură într-o casă rece, în timp ce eu încercam să supraviețuiesc.

Am rămas nemișcată în parcarea spitalului, cu scoica goală atârnând greu de braț. Asistenta respira greu după ce alergase. Avea ochii roșii. Și pentru prima

Afară stătea un bărbat în vârstă, ținând o oală cu tocăniță. Avea postura dreaptă a unui fost militar. — Mircea Mureșan, s-a prezentat el. Colonel

Diana privea când spre trollerul aruncat în uliță, când spre socrul ei. Nu părea să înțeleagă că, pentru prima dată după mult timp, nimeni nu

Cezar s-a uitat în jur și a înțeles că nu mai avea unde să fugă. Toți ochii erau asupra lui. Părinții care până atunci tăcuseră

Când au plecat de la școală, Rareș mergea lipit de bunica lui. Ținea plasa de pânză într-o mână și mergea tăcut, cu privirea în jos.