Am rămas cu scrisoarea în mână câteva clipe.
Nici nu îndrăzneam să o deschid.
Sora lui Mihai m-a privit în tăcere.
— Mi-a cerut un singur lucru înainte să plece… să nu arunc niciodată scrisoarea asta și să o dau femeii care va veni după ea.
Am desfăcut plicul cu degetele tremurând.
Primele cuvinte m-au făcut să îngheț.
„Dacă citești această scrisoare, înseamnă că și pe tine te-a făcut să crezi că nu ești suficient de bună.”
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
Am continuat să citesc.
Raluca povestea cum, la începutul căsniciei lor, Mihai fusese atent și iubitor.
Apoi au început criticile.
Mai întâi pentru mâncare.
Apoi pentru haine.
Pentru felul în care vorbea.
Pentru felul în care râdea.
Pentru felul în care mergea.
Îi repeta zilnic că nu se ridică la nivelul așteptărilor lui.
Că orice altă femeie s-ar descurca mai bine.
Scrisoarea se încheia cu o frază care mi-a rămas întipărită în minte.
„Problema nu vei fi niciodată tu. Problema este că un om care are nevoie să te facă mică nu va fi niciodată mulțumit, oricât ai încerca să-i demonstrezi contrariul.”
Am început să plâng.
Nu pentru că aflasem ceva nou.
Ci pentru că, pentru prima dată după mulți ani, cineva îmi confirma că nu eram nebună.
În seara aceea l-am așteptat pe Mihai.
Când a intrat în casă, a observat imediat valiza din hol.
— Pleci undeva?
— Da.
— Pentru cât timp?
L-am privit calm.
— Definitiv.
A râs scurt.
— O să te întorci.
Ca toate celelalte dăți.
Am așezat scrisoarea pe masă.
— Citește-o.
A recunoscut imediat scrisul.
Fața i s-a schimbat.
— De unde ai asta?
— Nu mai contează.
Contează doar că astăzi am înțeles un lucru.
Ani întregi am încercat să devin femeia perfectă.
Dar adevărul este că nici măcar femeia pe care ai continuat să o lauzi nu a fost suficientă pentru tine.
A rămas fără cuvinte.
Pentru prima dată de când îl cunoșteam.
Am luat valiza.
Înainte să ies pe ușă, m-am întors o singură dată.
— Îți doresc să găsești, într-o zi, femeia pe care nu vei mai simți nevoia să o compari cu altcineva.
Am închis ușa în urma mea.
Nu plecam înfrântă.
Plecam liberă.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, nu mă mai întrebam dacă sunt suficient de bună.
Știam că sunt.
Trebuia doar să încetez să încerc să demonstrez asta omului nepotrivit.