Florin Dumitrescu s-a ambiționat după ce Cătălin Scărlătescu a dat jos 30 kilograme și a reușit, în numai o lună, să slăbească peste 10 kilograme. Dieta urmată a fost draconică, iar sacrificiile pe măsură!
Florin Dumitrescu a luat decizia de a slăbi și ca urmare a faptului că bunul său prieten și coleg Cătălin Scărlătescu a reușit să dea jos 30 de kilograme.
„M-a motivat și competiția, bineînțeles. Era ciudat ca fiind cel mai tânăr să fiu și cel mai ieșit din formă. Dar cel mai tare m-a motivat faptul că mă simțeam rău în pielea mea, mă încălțam greu, mă mișcăm greu. Nu mai spun de mișcare, gâfâiam doar dacă urcam scările”, a declarat Florin pentru Click!.
Cunoscutul chef a apelat la o dietă draconică – pentru care s-a pregătit psihic timp de două luni – reușind să slăbească peste 10 kilograme în numai o lună. Primele trei zile a mâncat exclusiv varză, următoarele trei zile orez fiert, apoi alte trei zile doar piept de pui la grătar. Din ziua a zecea până în cea de-a treizecea zi a consumat legume.
„Am vrut să îmi demonstrez că pot renunţa la alimentele cu care m-am obişnuit, la mâncărurile mai grase, la gustul de unt sau la prăjeli. Să-mi demonstrez că există viaţă şi fără cartofi prăjiţi, burgeri şi deserturi cu multă ciocolată. În familia mea se mănâncă foarte sănătos şi am vrut să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu fetele mele. Deşi m-a ajutat să dau jos câteva kilograme, dieta pe care am urmat-o nu o recomand nimănui. (…) Mă simţeam slăbit şi nu mă mai odihneam suficient din cauza durerilor de stomac. Înainte, mâncam zilnic o friptură şi fiecare masă se termina cu un desert savuros. Grăsimile, prăjelile, zahărul erau la ordinea zilei. Eram interesat mai mult de gust decât de orice altceva, dar acum e diferit. Mi-am dat seama că această alegere nu mă va ajuta doar la slăbit, ci şi pe mine, ca stare de spirit. Am făcut-o pentru sănătate”, a spus Florin Dumitrescu.