Fosta iubită a lui Ciprian Marica, prezentatoarea Ilinca Vandici, nu are deloc noroc în dragoste. Se pare că motivul pentru care a decis să pună capăt relației cu fostul luptător MMA, Andrei Neacșu ar fi fost infidelitatea acestuia.
Povestea de iubire dintre Ilinca Vandici și Andrei Neacșu a ajuns la final după aproape șase ani. În presă s-a vehiculat că motivul pentru care cei doi au decis să se despartă ar fi fost infidelitatea fostului luptător. Concret, Andrei ar fi trimis mesaje și altor femei chiar în timpul mariajului cu Ilinca Vandici. Cea care a oferit vestea rupturii a fost chiar prezentatoarea TV, prin intermediul unui mesaj pe care l-a scris pe contul personal al unei rețele de socializare. Ea a solictat discreție în această perioadă dificilă și nu a dorit să facă declarații suplimentare. Vedeta a subliniat că prioritatea lor în momentul de față este creșterea și linștea copilului pe care îl au împreună, un băiețel pe nume Zian.
„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie”, a fost o parte din mesajul transmis de către Ilinca Vandici.
Ilinca Vandici s-a confruntat în trecut cu un episod foarte dureros, despre care a vorbit cu sufletul deschis. În urmă cu ani buni, prezentatoarea a format un cuplu alături de fostul fotbalist Ciprian Marica. Atunci când toată lumea se aștepta ca cei doi să ajungă la altar, ei anunțau că se despart. Motivul ar fi fost diferența de idealuri, aspirații și modalitate de comportament în societate. Ilinca își dorea să se afișeze în societate, să se simtă văzută și apreciată, iar Ciprian nu i-a putut oferi confortul emoțional la care ea spera.
„În relația de doi ani care am avut-o cu Marica, eu îmi doream să fie al eu, să mă vadă, să mă accepte și să mă arate lumii. Dar el nu mă arăta lumii!
Am avut cu Ciprian o relație super frumoasă, doar că erau anumite puncte în care lucrurile nu se mai combinau. El vedea lucrurile altfel. El nu era pe direcția mea. Eu voiam copii, să mă căsătoresc! El nu voia! Și nici nu era cazul, pentru că, practic, eram niște copii”, a declarat Ilinca Vandici.