Au trecut 3 zile de când Dana Roba a ajuns în stare critică la spital, după ce a fost bătută cu bestialitate de soțul ei, Daniel Balaciu.
Ce ar fi declanșat tortura la care a fost supusă Dana Roba
Dana Roba a fost căsăpită de soțul ei cu un topor după ce, spune presa, bărbatul ar fi aflat că ea se vede deja cu altcineva. Deși se separaseră de luni bune și nu mai formau un cuplu, cei doi au decis să locuiască, în continuare, în aceeași casă pentru fetițele lor. Supărat de faptul că Dana se vede cu un alt bărbat, Daniel Balaciu, încă soțul vedetei, a măcelărit-o cu un topor, i-a retezat 2 degete și i-a zdrobit mâna și i-a spart capul.
Informațiile FANATIK susțin însă că nicidecum nu a fost vorba de infidelitatea Danei Roba, ci altceva l-ar fi făcut pe Daniel Balaciu să-și căsăpească soția. În multe rânduri de când s-a pocăit, Dana Roba a vorbit despre Dumnezeu, familie și despre puterea de a-și dedica viața lui Iisus Hristos.
Conform religiei penticostale, infidelitatea este complet interzisă și poate fi grav pedepsită. Așa se face că apropiații ei zic că Dana Roba nu ar fi călcat strâmb niciodată în căsnicia cu Daniel Balaciu. Era o mamă dedicată, dar și o femeie de succes. Avea eleve la cursurile de make-up din toată țara.
Informat deja despre divorț, Daniel Balaciu s-a trezit într-o groapă fără fund. De când cei doi deveniseră părinți, Dana Roba era cea care se ocupa de aducerea banilor în casă. Bărbatul se ocupa de cele două fetițe pe care le au împreună și nu mai muncea deloc. Sursele noastre punctează faptul că, văzut fără banii Danei Roba, Daniel Balaciu și-ar fi ieșit din minți.
Mai mult, se pare că ar fi plănuit pas cu pas ce avea să urmeze. Conștient de faptul că dacă se desparte de celebrul make-up artist trebuie să se apuce de muncă, Daniel Balaciu n-ar fi suportat ideea de a-și găsi un serviciu. Între cei doi ar fi existat nenumărate discuții pe această temă, însă Dana Roba ar fi acceptat să fie singura care întreține familia, cu condiția ca soțul ei să se dedice 100% în creșterea fetițelor lor.
Ce spun medicii despre cazul Danei Roba
Pentru că nu mai exista nicio cale de împăcare între cei doi, Daniel Balaciu a dus fetițele la bunici. N-ar fi îndrăznit nicidecum să o confrunte pe Dana Roba. Ar fi luat un topor și ar fi lovit-o în mod repetat, până la inconștiență. Văzând-o, apoi, într-o baltă de sânge, bărbatul a alertat autoritățile și a chemat o ambulanță la fața locului. Medicii ajunși au rămas în stare de șoc atunci când au văzut-o pe Dana Roba.
„Îi lipsesc 2 degete pe care, din păcate, nu le mai putem reface. Mâna stângă este zdrobită și are vânătăi din cap și până în picioare. A suferit deja o intervenție chirurgicală pe creier, care a durat 9 ore. Numai Dumnezeu o poate scăpa din ghearele morții, dacă face un miracol.
Sunt șanse extrem de mici să mai fie un om normal. În funcție de cum evoluează lucrurile, poate rămâne într-un scaun cu rotile toată viața, paralizată. Ori la pat, o legumă. E de necrezut așa ceva”, au declarat medicii