Smiley le-a povestit fanilor săi ce l-a obligat Gina Pistol să facă în luna de miere. Artistul s-a conformat de dragul soției.
Smiley și Gina Pistol se bucură de 10 în zile în sudul Franței, în luna de miere primită cadou de la nași. Cei doi au zilnic diferite activități, însă de curând artistul le-a povestit fanilor săi că Gina l-a obligat să ia parte la una dintre ele.
Ce i-a făcut Gina Pistol lui Smiley în luna de miere
După nunta de vis de la finalul lunii mai, Gina Pistol și Smiley și-au făcut bagajele în luna de miere, primită cadou de la nașii lor, în sudul Franței. Timp de 10 zile, cei doi se bucură de frumusețile de pe Coasta de Azur și din Provence, însă nu și-au uitat fanii.
Smiley filmează momentele importante ale zilei și apoi publică pe Instagram scurte filmulețe în care povestește, cu mult umor, noutățile. Astfel că, deși artistul a mărturisit că-i duc dorul micuței Josephine încă de când au plecat, trăiesc fiecare clipă la maxim.
În plus, fetiței i-au cumpărat deja o mulțime de cadouri. Însă până vor ajunge la ea, Smiley și Gina vizitează și se relaxează. Numai că, după mult mers pe străduțe, așa cum a povestit vedeta, au avut nevoie și de o pauză.
„M-a obligat”
Mai mult Gina, care a făcut programare la masaj și și-a obligat proaspătul soț să o însoțească. Și cu toate că ideea nu l-a dat pe spate, Smiley a înțeles că fericirea lui depinde, în mare parte, de a partenerei de viață. Așa că s-a conformat.
„Vacanța ca și viața este despre alegeri! Să înoți în piscină sau doar să stai să te prăjești la soare, pe lângă? Să mănânci patiserie sau fructe la micul dejun? Să cumperi haine noi sau să ai grijă mai mare de cele vechi?
Să faci sală sau să mergi cu nevasta la un couples massaje cu care face ea cinste? Azi a fost zi de relaxare totală. Gina m-a obligat să mergem la masaj. M-a convins greu dar știi cum e, happy wife, happy life (n.r. soție fericită, viață fericită).
Masajul a fost ok, nu e ceva de povestit acasă… Și apoi ne-am aranjat să mergem în oraș, mă rog, în orășel pentru cină, în minunatul orășel Gordes”, a povestit Smiley în unul din clipurile de pe social media.
De altfel, zilele trecute, Smiley și Gina Pistol au fost șocați de prețurile unui restaurant. S-au oprit pentru a se delecta cu un pahar de șampanie, însă când au văzut că sortimentele pornesc de la 800 de euro, s-au răzgândit.