Dana Roba s-a întors în propria ei locuință, acolo unde în urmă cu aproximativ o lună soțul său a bătut-o cu bestialitate. Vedeta, deși se află în afara oricărui pericol, încă se luptă cu semnele agresiunii la care a fost supusă. Din păcate, bărbatul alături de care are două fiice superbe i-a rupt ambele mâini, iar în acest moment make-up artista nu mai poate munci.
Cazul Danei Roba a șocat o țară întreagă! Pe data de 5 iunie 2023, vedeta a fost snopită în bătaie de bărbatul alături de care își jurase iubire veșnică. De atunci, make-up artista a fost supusă unor chinuri inimaginabile: a fost operată pe creier timp de 9 ore, s-a zbătut între viață și moarte și nu a știut dacă își va mai vedea vreodată fetițele.
Din fericire, Dana Roba se află în acest moment în afara oricărui pericol. Vedeta s-a întors în propria ei locuință și deși nu și-a revenit complet, a reușit să se reîntâlnească cu Chantal și Celine, cele două fiice ale sale.
Totuși, fosta lui Nicolae Guță are o altă durere în suflet acum! Ea nu va putea să muncească o perioadă bună de timp deoarece soțul ei i-a rupt ambele mâini în timpul atacului.
Culiță Sterp, profund impresionat de acest caz, a postat pe rețelele de socializare un mesaj în cadrul căruia i-a sfătuit pe toți prietenii și colegii lui să doneze bani pentru operațiile de care are nevoie Dana:
„Haideţi să fim alături de ea, donați fiecare cât puteţi! Pe mine unul, sincer m-a impresionat foarte tare cazul ei. Și acum nici nu mai poate să muncească pentru că nu poate să-și folosească mâinile și are problemele pe care le are, plus două fetițe de crescut. Fac apel la toți colegii mei, nu sărăcim cu câteva sute sau mii de lei de fiecare acolo, renunțăm la o masă în oraș și ne facem datoria în faţa lui Dumnezeu și o ajutăm pe femeia asta, dar de fapt ne ajutăm pe noi, pentru că atunci când dai, ție îți dai. Dumnezeu să aibă grijă de tine Dana și de fetiţele tale! Ai incredere în Dumnezeu și în tine, că o sa fie totul bine, esti o mare luptătoare!”, a spus Culiță pe InstaStory.