Dana Roba este revoltată fiindcă se spune că nu se înțelege cu tatăl ei. Vedeta dezvăluie tot adevărul despre părintele său.
Dana Roba îi pune la punct pe cei care susțin că nu se înțelege cu tatăl ei! Vedeta a scăpat ca prin urechile acului de la moarte după ce a fost lovită cu ciocanul în cap de soț. Dana Roba a luptat pentru viața sa, iar tatăl și surorile i-au fost alături în tot acest timp. Acum, celebra make-up artistă demontează toate zvonurile apărute și acuzațiile care i-au fost aduse!
Dana Roba spune adevărul despre relația cu tatăl ei
Dana Roba a lămurit ce relație are cu tatăl ei, după ce în presă s-a scris că bărbatul a lovit-o înaintea soțului. Make-up artista este indignată de titlurile de presă și susține că dacă tatăl său nu era, ea nu arm ai fi fost în viață.
„Eu m-am împăcat cu tatăl meu de ani de zile. Știrile pe care le dau unii, că eu nu m-aș înțelege cu el, sunt vechi. Vreau să spun oamenilor că dacă tatăl meu nu era alături de mine în clipele cele mai grele, dacă nu se ruga pentru mine, nu mai eram în viață.
Tatăl meu și frații mei au fost alături de mine în fiecare zi. Au stat la capul patului meu, mi-au dat de mâncare și au stat lângă mine 24 de ore din 24. Făceau ture și tata și frații mei ca să stea non-stop cu mine. Nu există așa ceva! Nu se pot scrie astfel de lucruri! Tatăl meu, inclusiv cu bănuți, m-a ajutat. El se roagă mereu pentru mine, îi pare rău de ce am pățit”, a spus Dana Roba, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Dana Roba: „Tata vorbea cu mine despre problemele mele cu soțul”
„Tatălui meu îi spuneam problemele cu care mă confrunt cu Daniel. El a fost singurul meu psiholog în ultimii doi ani jumătate. În acești doi ani, de când nu m-am mai înțeles cu Daniel, tata mi-a fost alături mereu. Eu nu m-am dus o dată la psiholog, pentru că eu când aveam probleme îl sunam pe tatăl meu și stăteam câte o oră la telefon. Tata mereu mă asculta și se ruga pentru mine.
Rugăciunile acestea pe care el le-a făcut către Dumnezeu ca eu să nu mor m-au ținut în viață. Medicii m-au resuscitat în operație. Medicii și-au dat toată silința, dar a contat mult și faptul că tata și frații s-au rugat pentru mine”, a mai dezvăluit, în premieră, Dana Roba pentru FANATIK.
Dana Roba şi-a iertat tatăl: „Dumnezeu ne dă putere să iertăm”
Distrusă și schimbată pe viață de tragedia prin care a trecut, Dana Roba susține că încrederea și-o pune, în continuare, în divinitate. Vedeta nu doar că a lăsat deoparte traumele trecutului, dar știe că și mama ei o veghează de sus.
„De mică am fost credincioasă și familia mea la fel. Dacă Hristos nu își amintește de trecut, de ce mi-aș aminti eu de trecut?! Ce Îl interesează pe Dumnezeu ce am făcut noi înainte? Dacă Dumnezeu ne dă putere să iertăm, asta trebuie să facem. Asta este cea mai mare realizare.
Mama mea nu mai este printre noi. La penticostali este diferită treaba când vine vorba de un om care a plecat la cer. Noi ne bazăm doar pe Dumnezeu.
Dar sunt sigură că dacă mama mea mă vede se bucură că n-am plecat la cer și că m-a lăsat Dumnezeu pe Pământ pentru copiii mei. Ea nu mai este printre noi și nu a apucat să stea cu nepoțelele ei”, a mai spus Dana Roba pentru FANATIK.
Tatăl vedetei a leșinat când a văzut-o în ambulanță
Printre primii oameni care i-au fost alături Danei după ce a fost căsăpită de soț cu ciocanul a fost părintele ei. Acesta a plecat cu ea cu ambulanța, însă șocul a fost extrem pentru bărbat.
„Tatăl meu nu m-a cunoscut în ambulanță. A leșinat. Tatălui meu îi vine să pice din picioare atunci când mă vede. S-a văzut clar că eu nu l-am bătut pe Daniel, nici nu l-am atins. El nu m-a bătut, el a vrut să mă îmi ia viața!”, povestea Dana Roba acum câteva zile la FANATIK.