Regula peste care Tavi Clonda și Gabriela Cristea nu trec niciodată. Așa și-au salvat căsnicia: „Nu îmi plac relațiile acelea cu năbădai”

Tavi Clonda a dat din casă și a spus cum menține pacea cu Gabriela Cristea. Cine cedează primul atunci când apar conflicte.

Tavi Clonda a oferit detalii despre căsnicia cu Gabriela Cristea. Artistul a explicat că pentru a păstra armonia în familie și-au impus anumite reguli. De asemenea, unul dintre ei este dispus să renunțe la orgoliu și cedează rapid atunci când apar conflictele.

Ce reguli și-au impus Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru a le funcționa căsnicia
Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt căsătoriți din anul 2015, pas pe care l-au făcut după doi ani de relație. În tot acest timp, cei doi și-au clădit o viață împreună și sunt priviți de mult drept un exemplu de urmat.

Împreună au două fetițe, cărora deja le-au asigurat viitorul, dar și mai multe afaceri. Totuși, artistul a acordat de curând un interviu în care a mărturisit că nu totul este numai lapte și miere în mariajul său.

Tavi Clonda a explicat că mai au și ei neînțelegeri, însă au câteva reguli pe care le aplică de la începutul relației cu Gabriela Cristea. Astfel, indiferent cât de aprins ar fi conflictul, în casa lor nu se tolerează lipsa de respect.

„Încercăm să nu țipăm, de înjurat, Doamne ferește nu se pune problema. Încercăm să nu ridicăm tonul. Ne-am impus oarecum acest lucru, aș fi vrut să fac niște regului. Însă ea nu a fost de acord. Aș fi vrut să le și scriem.

Ea a spus, ‘Nu, hai să le ținem minte. Ținem cont să nu țipăm, să îl ascultăm pe celălalt atunci când are o problemă, chiar dacă nu ai răbdare spui: lasă-mă puțin că îmi revin’. Nu s-a mai întâmplat de mult, însă în trecut se mai întâmpla.

Mai mergeam unul într-o cameră, celălalt în altă cameră, s-a întâmplat să ne dăm si mesaje din camere diferite sau să ne sunam când unul era la etaj și celălalt la parter. Aceste lucruri se întâmplau înainte să avem copii, când încă ne mai controlam sau mai apăreau diverse chestii. Acum nu s-au mai întâmplat aceste lucruri”, a declarat Tavi Clonda despre căsnicia cu Gabriela Cristea, pentru spynws.ro.

„Eu sunt cel care cedează primul”
Pe e altă parte, Tavi Clonda a afirmat că relațiile cu năbădăi nu sunt genul lui și încearcă pe cât posibil să se ferească de energiile negative. Și pentru a se asigura că nimic nu le pune în pericol fericirea, cedează primul în certurile cu vedeta Antena Stars.

„Mie nu-mi plac energiile negative, nu îmi plac relațiile acelea cu năbădai, cum se spune. Nu îmi plac deloc pentru că sunt urcușuri și coborâșuri, bine ele mai apar fără să vrei, mai ales la începutul unei relații.

Prefer să mergem așa, constant în sus. Eu sunt cel care cedează primul în ultimul timp. Dacă era Gabriela de față, ar fi recunoscut că eu cedez primul. De câteva ori a cedat și ea, dar de mai multe ori eu”, a completat Tavi Clonda despre e și Gabriela Cristea.

Timpul petrecut în doi este la fel de important, chiar și după doi copii și atâția ani de căsnicie. Prin urmare. Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au organizat vacanțele în așa fel încât să petreacă timp și cu micuțele lor, dar și unul în compania celuilalt.

„Am fost în concediu în Bulgaria, urmează să mergem în Grecia, iar la sfârșitul lui August, pregătim o escapadă în doi. În cele două vacanțe mergem cu fetele, iar cea de a treia este pentru noi.

Mergem undeva pe Coasta de Azur. Eu aș vrea să le iau mereu pe fete, însă Gabriela îmi spune: Concentrează-te, nu este ok pentru relație, și eu vreau să le luăm mereu cu noi, însă contează și timpul nostru. Are dreptate”, a adăugat Tavi Clonda.