Un nepot și-a ajutat bunicul să intre în mare, iar acest lucru i-a emoționat pe toți. Povestea celor doi a făcut înconjurul internetului și toată lumea a rămas fără cuvinte atunci când a văzut cum tânărul îl ținea pe bunicul lui în apă, pentru a nu se dezechilibra din cauza valurilor destul de puternice.
Un nepot și-a ajutat bunicul să intre
Ți se rupe sufletul! Un nepot și-a luat bunicul de braț și l-a ajutat să intre în mare. Totul pentru a nu se dezechilibra din cauza valurilor puternice. Cineva i-a văzut de pe plajă, i-a fotografiat, iar mai apoi le-a spus povestea pe internet. Scena a devenit imediat virală, iar toți oamenii au rămas uimiți că există atâta bunătate și iubire față de un bunic. Bătrânul și nepotul lui au stat în apă mai bine de o jumătate de oră, fără să zică nimic. Doar trăiau momentul fericit.
Au ieșit apoi din apă, iar tânărul s-a întors să înoate puțin. Bătrânul și-a luat tricoul pe el, iar nepotul s-a întors să-l dea cu cremă pe ceafă, pentru a nu-l arde soarele. Cu multă grijă s-a comportat tânărul cu bunicul lui. Apoi, și-a deschis fiecare o carte și au început să citească.
Povestea care a emoționat internetul
”Bunic și nepot. M-am uitat la ei de când și-au întins prosoapele. Bunicul și-a dat jos, cu greu, tricoul. L-a împăturit tacticos, s-a îndoit de spate și l-a așezat pe rucsac. Nepotul l-a susținut de braț și au intrat împreună în mare. Au stat așa, îmbrățișați, în contra valurilor care se spărgeau la picioarele lor. Mai bine de-o jumătate de oră. Nu cred c-au vorbit. Zgomotul valurilor era prea puternic. Doar au stat. Așa, într-o susținere și-o apropiere piele pe piele, cum nu cred c-am mai văzut. Probabil repetau o poveste trăită demult, când rolurile erau inversate. Sau poate nu repetau nimic, doar trăiau. S-au întors cu pași mici pe nisip, la prosoape. Bunicul s-a întins după tricou. Nepotul s-a dus să înoate. Cinci minute. Atât a durat să se îmbrace. Cu mâinile anchilozate. Atât a înotat. Și s-a întors să-l ajute să se așeze pe un scăunel improvizat. Și să-l dea cu cremă pe ceafă. Și-a deschis fiecare o carte și au citit în zgomotul mării și al vântului. O altă jumătate de oră. Apoi au plecat”, este povestea emoționantă, care a făcut înconjurul internetului.