Ileana Sterp a devenit mămică pentru a doua oară în urmă cu circa 3 luni, iar de atunci viața sa se învârte în jurul celor doi copii ai săi, Carla și Damir. Viața de mămică poate fi dificlă uneori, mai ales pentru că nu dispune de ajutor întotdeauna cu micuții.
Motivele de îngrijorare pot fi diverse și dintre cele mai nesemnificative, însă precauția este cea mai bună soluție în anumite situații. Recent, sora lui Culiță Sterp le-a împărtășit admiratorilor săi din mediul online unul dintre obiceiurile fiicei sale, care într-adevăr îi dă bătăi de cap.
Mai exact, Ileana Sterp a împărtășit admiratorilor săi din mediul online că fiica sa, micuța Carla, are obiceiul să umble desculță pe oriunde, respingând total orice negociere cu mama sa.Tânăra mămică a ținut să menționeze că nu o deranjează în sine obiceiul fiicei sale de a merge desculță, ci faptul că s-ar putea răni sau înțepa.
„Carla umblă pe afară doar desculță, nu vreau nici cum încălțată. Nu am o problemă cu asta, dar mi-e teamă să nu se înțepe în ceva.”, a spus Ileana Sterp în mediul online.
Cu se descurcă Ileana Sterp în postura de mămică de doi copii?
Faptul că a devenit mămică și de băiat i-a adus o mare bucurie în suflet, însă Ileana Sterp nu poate să nu recunoască faptul că, în anumite zile, se simte copleșită de responsabilitățile casei.
Tânără mămică este nevoită să le facă pe toate de una singură, să aibă grijă de cei mici, dar să se și ocupe de întreținerea locuinței.
„Într-adevăr, e din ce în ce mai greu. Gătit, curățenie, spălat, activități cu Carla, etc.
Plus că nu pot să dorm noaptea, cred că asta îmi pune capac. Astăzi am stat toată ziua în pijamale, nu m-am simțit deloc bine. Mi-am dorit doar să o hrănesc pe Carla, în rest nu am făcut mare lucru”, le-a povestit Ileana Sterp urmăritorilor săi, pe contul personal de Instagram.