Carmen Brumă, Mircea Badea și fiul lor, Vlad, se află în vacanță într-o stațiune apreciată de mulți români. Carmen și Mircea sunt împreună din anul 2000 și sunt rezervați când vine vorba despre viața lor de cuplu și familie.
Ocazional, însă, perechea împărtășește comunității ei online detalii din viața de familie. Recent, Carmen Brumă, Mircea Badea și fiul lor, Vlad, au plecat în vacanță într-o destinație pe care mulți români o apreciază și în care se reîntorc mereu cu bucurie, la fel ca Mircea și Carmen.
Mircea Badea și Carmen Brumă, vacanță alături de fiul lor, Vlad, în Antalya
În mediul online, Mircea Badea a dezvăluit că este una dintre cele mai frumoase vacanțe din ultimii ani. Pe Instagram, prezentatorul TV a publicat imagini din hotelul în care el, Carmen și Vlad sunt cazați pentru următoarele zile. Carmen împărtășește același entuziasm pentru vacanța din Turcia, mărturisind că Antalya i se pare alegerea ideală pentru familiile cu copii.
„Vacanțăăăă! Am început cu o încălzire ușoară într-una dintre destinațiile noastre preferate, Antalya. Mai ales dacă ai copii, mi se pare alegerea ideală, pentru ca toată familia să simtă vacanța. Condiții excelente de cazare, plaje impecabile (nu vezi un chiștoc, o sticlă de bere în nisip, nimic), mâncare bună și diversă, program pentru copii, sală, Spa, piscine de toate felurile și continui lista în Stories! Și pentru că o să mă întrebați despre hotel, am stat aici prima oară acum 15 ani, când nu aveam copil. Ne-a plăcut și atunci, dar acum îl găsim senzațional”, a scris Carmen Brumă pe Instagram.
Un sejur pentru trei persoane în hotelul ales de cuplu începe de la 25.495 de lei
Un sejur de 5 zile în august 2023, pentru 3 persoane, în hotelul ales de Mircea Badea și Carmen Brumă are prețuri începând de la 25.459 de lei pe Booking. Resortul este o adevărată oază de relaxare, ideală atât pentru familii, cât și pentru cupluri.
Mircea Badea și Carmen Brumă formează un cuplu de peste 20 de ani, dar n-au planuri de căsătorie
Mircea Badea și Carmen Brumă s-au cunoscut în 1998, prin intermediul lui Mihai Mitoșeru. În anul următor, au devenit colegi, Carmen fiind una dintre asistentele emisiunii „Noaptea târziu”, găzduită de Mircea și de jurnalistul Oreste Teodorescu. Deși sunt împreună de peste 20 de ani, perechea nu-și dorește să se căsătorească.
„El a spus la TV, în văzul lumii, că m-a cerut, că mi-a dat inel și că eu am refuzat. Deci să risipim această compasiune cu «biata Brumă». E adevărat că cei de la revistele pentru mirese mă tot pun pe copertă, poate-poate s-o lega ceva. În poze, sunt foarte măritabilă”, mărturisea Carmen Brumă în trecut. „Longevitatea în cuplu nu are legătură cu niște simple formalități. Sunt suficient de multe acte în viața mea în acest moment”, mai declara atunci.
În trecut, despre conflictele dintre ea și Mircea, Carmen mai declara: „Referitor la divergențe, da, avem, e natural, firesc și chiar sănătos. Pe unele le rezolvăm, pe altele nu, pentru că nu sunt importante. (…) Cred că suntem în egală măsură [impulsivi] și cedăm pe rând, în funcție de care se aprinde mai tare într-o anumită situație. Nu pot să fac o evaluare corectă la capitolul romantism. Referitor la cum ne surprindem, e simplu. Nu ne surprindem și nici nu încercăm. (zâmbește) E suficient să contribuim reciproc la momentele de fericire ale celuilalt, să ne respectăm spațiul și să facem echipă. Restul e «poleială»”.