În această zi, credincioșii o sărbătoresc pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, considerată ocrotitoarea femeilor creştine, a gospodăriilor şi a familiei. În această zi, este bine să i te rogi acestei sfinte pentru binele familiei tale.
Calendar ortodox 22 iulie 2023. Cine a fost Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena
Sfânta Maria Magdalena s-a născut în Magdala, un sat pescăresc situat pe malul vestic al Lacului Ghenizaret, potrivit crestinortodox.ro. Hristos a vindecat-o de șapte duhuri necurate, iar după această minune a decis să-L urmeze. Maria Magdalena a participat la răstignirea Mântuitorului și a fost prima persoană care a aflat de la un înger că Iisus a înviat.
Maria Magdalena a propovăduit învăţătura Mântuitorului și în Roma, unde l-ar fi convertit pe împăratul Tiberiu. Ajunge și în Efes, unde îl ajută pe Sfântul Ioan Evanghelistul să vestească Evanghelia. Se pare că a fost îngropată în peștera în care şi-au dormit somnul de sute de ani Cei Șapte Tineri, pomeniți de Biserica pe 4 august.
Racla cu mâna stânga a Sfintei Maria Magdalena se află la Mănăstirea athonită „Simonos Petra“.
Calendar ortodox 22 iulie 2023. Rugăciune către Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena care se spune la necaz
O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor.
Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii: Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.