Mama femeii care a dat naștere în fața spitalului din Urziceni a relatat, doar pentru Antena 3 CNN, cum fiica ei a fost alungată din spital în timp ce se afla în travaliu.
Declarația uluitoare a mamei femeii care a născut pe trotuar
„În dimineața pe 31, la ora 5, am plecat de acasă cu copilul că îi era rău. M-am dus la Urziceni la spital.
Acolo am intrat pe poarta spitalului cu mașina personală și cu fata în mașină.
Când am intrat pe holurile de la urgență, nu era nimeni, iar toate porțile și ușile erau deschise, dar nu era niciun cadru medical.
Am început să urlu pe hol: nu este nimeni aici, că naște o femeie!
A ieșit o doamnă dintr-o cameră unde dormea și ne-a spus: de ce țipați așa doamnă, că ne-ați trezit.
I-am spus că se naște un copil și ea mi-a spus: ce să vă fac eu vouă, sunați la ambulanță!
I-am spus că nu avem telefoanele la noi pentru că am plecat repede de acasă.
Am rugat-o să sune la ambulanță și a sunat.
Nu i-a luat măcar o tensiune, un puls sau măcar să se uite la ea. Ne-a spus că a sunat la ambulanță și să mergem la poartă să așteptăm.
În 10 minute a ajuns ambulanța. Dacă nu erau oamenii ăia poate copil era mort. Copilul meu a născut pe trotuar.
Pentru cadrele medicale am un mesaj, să fie un pic mai disciplinate, pentru că este un municipiu cu 16.000 de locuitori”, a declarat mama femeii.
De ce nu a fost tratată tânăra mămică
Mama tinerei care a născut pe trotuar crede că nepăsarea medicilor din Spitalul Urziceni se trage de la faptul că ei sunt de etnie romă. „Se poate să fie discriminare pentru că suntem romi. Poate că ne discriminează.
Adevărul este că oricine merge acolo spune că are probleme și nu este respectat, dar nu știu ce să mai spun. Să se ia măsuri mai de sus”, a mai adăugat femeia.