Apar noi amănunte privind ultimele momente din viața Sharei, o tânără de doar 16 ani care a plecat din București pentru a participa la un concurs de dezbateri la un liceu din Neamț (Petru Rareș), și care a murit după ce a consumat droguri.
Droguri de la prima întâlnire
Din primele date rezultă că Shara a consumat droguri oferite chiar la prima întâlnire de un băiat (pe nume Matteo) pe care l-ar fi cunoscut pe internet.
Trei suspecți au fost arestați în acest caz. Este vorba de Matteo Leonardo Gabor, Gabriel Mihuț și Andrei Pascal David. Potrivit anchetatorilor, Shara ar fi consumat metacatinonă (un drog sintetic similar metamfetaminei) la locuința lui Matteo din Dumbrava Roșie (județul Neamț), unde acesta din urmă a dus-o, în noaptea de 30-31 iulie.
Precizări ale Inspectoratului Școlar Neamț
Inspectoratul Școlar Neamț a informat că „nu a fost informat și nici implicat în organizarea Conferinței Model United Nations, desfășurată în perioada 31 iulie-2 august 2023 la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț.
La nivelul instituției noastre s-a constituit o comisie de verficare și cercetare a contextului desfășurării activității (existența unui parteneriat între inițiatorii activității și unitatea de învățământ, rolul și responsabilitățile unității de învățământ în desfășurarea acesteia, modul de organizare a activității, etc. Ne exprimăm profundul regret pentru cele întâmplate și transmitem condoleanțe familiei îndurerate!”.
„La nivelul inspectoratului s-a constituit o comisie de verificare a contextului desfășurării activității, mai exact existența unui parteneriat între inițiatorii activității și instituția de învățământ”, a declarat Florentina Luca Moise, inspectorul școlar general din Neamț, informează Digi 24.
Un drog extrem de puternic
Potrivit poliției, tânărul care a așteptat-o pe Shara, Matteo, este dealer de droguri iar substanța pe care a ingerat-o Shara este una extrem de periculoasă. „Sunt substanțe de sinteză, au toxicitate ridicată, acționează ca amfetamina, produce o stimulare a sistemului nervos și vascular, pot să apară convulsii, tulburari psihice, tahicardie sau alte tulburari, hipertensiune. La o persoană vulnerabilă, cu patologie cardiacă, o astfel de substanță poate produce chiar și stop cardiac”, a precizat Radu Țincu, specialist toxicolog, citat de aceeași sursă.
„Ea a ajuns la 10 jumătate. A zis că prietena ei doarme și a zis că își face un duș și că urmează să se culce. A fost preluată de la gară de acest băiat în jurul orei 21 și a plecat cu mașina băiatului”, a declarat tatăl Sharei.
Natalia Intotero: „Un subiect extrem de sensibil”
„Se aflau părinții băiatului în locuință la momentul respectiv. Din câte am înțeles, mama băiatului ar fi chemat și ambulanța”, a mai precizat acesta. „Este un subiect extrem de sensibil pentru fiecare cetățean al țării”, a declarat și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero. „Ne dorim activitate de prevenție, nu o dată sau de două ori pe an, aceasta să fie continuă”.
Săptămâna viitoare, tatăl tinerei va da noi detalii anchetatorilor pentru a se afla cu exactitate circumstanțele în care tânăra a plecat din București și a sfârșit în mod tragic, ucisă de o supradoză.
În egală măsură, tatăl fetei a declarat că acesta era un copil cuminte, „nu consuma droguri și era virgină”. Bărbatul dă vina pe tânărul care a ademenit-o și-l acuză că s-a folosit de ea în scop sexual.