Unul dintre bărbaţii morţi luni în staţiunea Mamaia a fost îndemnat de soţia sa să intre în mare, pentru a le salva pe fetiţele luate de valuri.
Patru oameni au murit luni în staţiunea Mamaia, în cea mai neagră zi înregistrată în ultimii ani pe litoralul românesc, dacă mai punem la socoteală încă două decese, consemnate la Venus şi Costineşti. Detalii despre tragedia de pe plaja Victoria din Mamaia au fost oferite de salvamari, care au explicat circumstanţele care au condus la această dramă.
Bărbaţii înecaţi la Mamaia aveau între 34 şi 46 de ani
Inițial, trei persoane au fost scoase inconștiente din mare, dar niciunul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Este vorba despre trei bărbați, cu vârste de 34, 43 și 46 de ani. În același timp, o fată de 16 ani și un bărbat de 38 de ani au fost duși la spital, însă bărbatul nu a putut fi salvat, ducând astfel la patru numărul morților de la Mamaia.
Gabriel Culea, șeful salvamarilor din Mamaia, a dat detalii la Digi24 despre cum s-a produs tragedia, dând în același timp și detalii inedite, cum ar fi acela că soția unui dintre bărbați l/a îndemnat pe acesta să intre în apă, pentru a-i salva pe copiii luați de valuri.
“Două sau trei fetițe au fost nesupravegheate, era steagul galben arborat, nu au voie copiii la îmbăiere, părinții au fost neglijenți, au lăsat acele fete să intre în apă. În zona respectivă, turiștii care au observat, ei au fost primii care au observat, unul dintre ei a intervenit să participe la salvare.
Încercam să ieșim afară, nu mai eu și ceilalți colegi, am încercat înot să ieșim cu cei pe care încercam să-i scoatem din acea zonă periculoasă, fără ambarcațiune nu s-a putut. Dar cu jetski-urile de intervenție am putut să ieșim să ne apucăm de manevrele de resuscitare.
Soția unuia dintre cei care au decedat, ea i-a spus soțului intră în apă și fugi și salvează-i. Ea stând la capul lui, unde noi făceam manevrele de resuscitare, vorbea într-una și spunea că a văzut că fetele nu se descurcă și i-am spus du-te tu, du-te tu ca știi să înoți. Astea sunt vorbele ei”, a declarat Gabriel Culea, pentru sursa citată.
Salvamarii le reamintesc turiştilor să respecte atenţionările şi semnificaţiile steagurilor arborate pe plajă şi să nu intre în apă atunci când este steag roşu. Mai exact, roșu-galben, un singur steag, înseamnă prezența salvamarului, că turiștii au voie să înoate, iar zona este sigură pentru îmbăiere.
Roșu-galben-galben înseamnă că au voie în mare doar înotătorii foarte experimentați. Pe de altă parte, roșu-galben-roșu avertizează că este pericol de înec şi nu are nimeni voie să intre în mare.
Vasile Borteș, șeful salvamarilor din sudul litoralului, declara că din cauza curenţilor puternici luni au fost purtate spre larg 25 de persoane şi face un apel în continuare ca turiştii să nu se aventureze în apă în condiţiile în care şi în următoarele trei zile vor fi furtuni în larg, care vor genera valuri foarte mari şi curenţi puternici.