Zi de sărbătoare în familia Măruță! Andra împlinește 37 de ani, iar acestui motiv de bucurie se mai adaugă încă unul. Cuplul format din Andra și Cătălin sărbătorește 15 ani de la cununia religioasă și petrecerea de pomină la care au participat sute de invitați.
Zi de sărbătoare în familia Măruță
La aniversarea celor 37 de ani, Andra se poate considera o femeie fericită și împlinită din toate punctele de vedere. Pe 23 august, aceasta marchează și ziua nunții sale cu Cătălin Măruță. Să ne reamintim cum PRO TV anunța în 2008 evenimentul impresionant de la Târgu Jiu, când postul de televiziune a transmis în direct imagini de la nunta Alexandrei Irina Mihai (cunoscută drept Andra) și a lui Cătălin Măruță. La acea vreme, Cătălin se afla pe val cu emisiunea „Happy Hour”, iar melodiile Andrei erau difuzate de către toate posturile de radio cunoscute din țară.
Andra și Cătălin Măruță au avut parte de o nuntă ca în povești
În data de 10 august 2008, Cătălin și Andra au devenit oficial soț și soție. În momentul în care a fost întrebată dacă îl ia pe Cătălin de soț, Andra a menținut suspansul în fața ofițerului Stării Civile, exprimându-și apoi fericirea într-un strigăt bucuros: „Daaaaa!”. Măruță a fost plăcut surprins de gestul echipei emisiunii „Happy Hour” care, cu puțin timp înainte de ziua festivă, a decis să-i ofere vedetei Pro TV un cadou inedit: o a doua „Happylica”, o canapea identică cu cea din studio, unde era difuzată emisiunea de la Pro TV.
La 13 zile distanță, pe 23 august 2008, la Târgu Jiu, Cătălin Măruță și Andra au fost vedetele orașului. Întregul oraș, alături de familie și prieteni, i-a însoțit pe cei doi la ceremonia religioasă de căsătorie, desfășurată la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Încă de la orele prânzului, sute de fani devotați lui Andra și lui Cătălin au învăluit biserica unde a avut loc ceremonia religioasă a căsătoriei, urmărindu-i cu sufletul la gură pe cei doi protagoniști. Însoțit de membrii familiei, Maruță a fost primul care și-a făcut apariția, așteptând cu nerăbdare sosirea miresei pe care n-o zărise deloc în acea zi.
Ca o adevărată prințesă din povești, îmbrăcată într-o rochie lungă încrustată cu pietre prețioase, proaspăta doamnă Măruță a fost condusă către altar de nașul cuplului. În fața rudelor și a prietenilor, patru preoți au oficiat slujba de cununie care i-a unit pe cei doi în fața lui Dumnezeu. Povestea lor de basm a continuat seara, la un restaurant din Târgu Jiu, unde a avut loc petrecerea la care au participat aproape 800 de invitați.