Avocatul Loredanei, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă în Mangalia și apoi a abandonat-o sub o bancă într-un parc, a vorbit despre starea sa. Tânăra și-ar regreta faptele și nu ar dori să fie eliberată. Instanța a decis prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile.
Avocatul Loredanei, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă și apoi i-a abandonat trupul neînsuflețit într-un parc din Mangalia, a declarat că aceasta are sentimente de regret în legătură cu fapta comisă, iar acestea se acutizează din ce în ce mai mult.
Avocatul Cristian Ion a mai trasnmis că Loredana se află sub procedura experitzei psihiatrice.
Tânăra se așteaptă să primească ceva mai gravă pedeapsă, cea de 20 de ani de închisoare.
Loredana este evaluată psihiatric
Loredana a fost adusă luni, la Tribunalul Constanța, pentru prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile.
Avocatul său, Cristian Ion, a menționat că tânăra nu a cerut să fie pusă în libertate.
„S-a discutat asupra prelungirii măsurii arestării preventive.
Loredana a cerut ea să rămână după gratii pentru că nu consideră că trebuie să fie pusă în libertate raportat la cele întâmplate şi prezintă un pericol pentru ordinea publică. Din acest motiv, cel mai probabil, va fi prelungită măsura arestării pentru încă 30 de zile”, a spus avocatul Cristian Ion, potrivit news.ro
Loredana are sentimente de regret față legate de fapta comisă.
„Încă după momentul săvârşirii faptei a avut aceste sentimente care se acutizează din ce în ce mai mult. Este sub procedura expertizei psihiatrice şi în această perioadă, urmează să fie reexaminată din punct de vedere psihiatric şi în baza tuturor probelor se va aprecia în consecinţă. Ea se aşteaptă inclusiv la cea mai severă măsură care poate fi luată de către instanţa de judecată. În condiţiile în care încadrarea juridică este de la 10 la 20 de ani se aşteaptă inclusiv să primească cea mai severă măsură, adică o pedeapsă de 20 de ani”.
Tânăra criminală, victima violenței în familie
Avocatul Loredanei a dezvăluit că aceasta a fost victima violenței în familie.
„Când avea 9 ani, tatăl a sărit cu cuţitul la mama sa, în timp ce aceasta era însărcinată în cinci luni şi datorită intervenţiei Loredanei, nu s-a ajuns la acel moment la o tragedie”, a mai explicat avocatul.