E zi de sărbătoare în familia lui Laurențiu Reghecampf, iar copiii, rudele și prietenii i-au trimis mesaje de felicitare și chiar cadouri.
Și Anamaria Prodan pare să fi ajuns la gânduri mai bune în ceea ce-l privește pe Reghecampf. Impresara i-a transmis un mesaj din partea ei și a copiilor fostului său soț, cu ocazia împlinirii vârstei de 48 de ani.
„Happy birthday Laurențiu!!!! Dumnezeu să îți lumineze drumul spre succes!!! ANA, REBE, SARAH, BEBETO”, a scris impresara pe InstaStory, unde a atașat și o fotografie cu ea și copiii.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au avut o despărțire cu scandal, însă au reușit să depășească momentul, să se respecte reciproc și să aibă o relație civilizată de dragul copiilor.
Cu doar două luni în urmă, Prodan și-a scos tatuajul cu Laurențiu Reghecampf și spunea că a decis să depășească trecutul și să meargă înainte. Ea a mai spus că fostul partener rămâne o persoană foarte importantă pentru el prin amintirile pe care și le-au făcut împreună.
„Consider că este un capitol încheiat al vieții mele. M-am gândit foarte mult și eu și copiii dacă să-l scot sau nu. După ce am făcut o ședință așa cum facem noi de obicei, ședință în familie, am hotărât că este ok să-l scot de pe pielea mea, dar Laur va rămâne parte din noi, nu pe pielea mea, ci prin faptul că mi-a dăruit un copiil de vis. Îi mulțumesc încă o dată pentru acest lucru minunat pe care l-a făcut în relația cu mine și sper ca de azi înainte să încheiem războiul ăsta care nu face bine nimănui, iar copiii suferă teribil”, a dezvăluit ea atunci.