Bursucu i-a emoționat pe cei peste 300 de invitați de la nunta sa, care a avut loc ieri, 14 octombrie 2023, într-un local select din Constanța. Înainte să aibă loc dansul mirilor, Adi Cristea a făcut un gest care i-a făcut pe meseni să plângă.
Bursucu și-a făcut invitații de la nuntă să plângă
Bursucu a ținut un discurs emoționant înainte de așteptatul dans al mirilor. Nu a luat-o imediat la dans pe Andreea, așa cum se aștepta toată lumea, ci a vrut ca pe ring, alături de ei, să fie și cele mai importante ființe din viața lor: fetele.
Bursucu are o fată cu Andreea, Anais, iar soția sa mai are o fiică, pe Alessia, dintr-o relație anterioară. Prezentatorul „Roata norocului” a vorbit mereu despre fiica Andreei ca și cum ar fi fiica lui și, de altfel, dansatorul nu face nicio diferență între cele două. Este părinte atât pentru fata Andreei cât și pentru micuța Anais.
„Am decis să nu dansăm, așa cum ar fi trebuit”
„Bună seara și bine v-am găsit! Vă mulțumim mult de tot ca ați venit! Nu o să vorbesc mult că e un moment greu ăsta! Știu că toată lumea se așteaptă acum să o iau (n.red. pe Andreea), să-i rup rochia, să-i fac ceva, că era normal. Vă rog, dacă se poate, să ne ridicăm. (…)
Și acum o să vreau, dacă se poate, un rând de aplauze pentru fetele mele. Soția mea, Andreea și fetele mele, Alessia și Anays, să vină lângă mine. (…)
Dragii noștri, astăzi am decis să nu dansăm, așa cum ar fi trebuit să facem în mod normal. Am ales să-i prezint copilului meu cel mic cum stă, de fapt, povestea în familia noastră”, a spus Bursucu înainte de dansul mirilor, potrivit wowbiz.ro.
La sfârșitul momentului celor patru, Bursucu i-a spus povestea de iubire dintre el și Andreea fetei lor, Anais. Acela a fost un alt act plin de duioșie la care au asistat, înlăcrimați, invitații.