Vine iarna in Romania? Meteorologii au schimbat iar prognoza

Prognoza METEO. Meteorologii anunta ca valorile termice vor scadea fata de noaptea anterioara in cea mai mare parte a tarii. Cerul va fi variabil, cu innorari si averse pe arii restranse in nord, nord-est, centru si sud-est si doar cu totul izolat in rest. La munte, la altitudini in general de peste 1500 m, vor fi si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare.

Prognoza meteo JOI
In Tara

Vremea se va raci in sud-estul si centrul tarii. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu innorari si izolat ploi slabe pe parcursul zilei in zona Carpatilor Orientali si in estul Carpatilor Meridionali. La altitudini mari vor fi precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari la munte si pe litoral. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 8 si 16 grade, iar cele minime, mai coborate decat in noaptea precedenta, intre -8 grade in depresiunile din estul Transilvaniei si 10 grade pe litoral. Pe alocuri se va forma ceata.

Bucuresti

Vremea va continua sa se raceasca. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 15 grade, iar cea minima va fi de 3…4 grade, mai coborata in zona preoraseneasca spre 1 grad. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vantul va sufla slab pana la moderat.

Prognoza meteo. VINERI
In Tara

Temperaturile, in special cele nocturne, vor marca o crestere fata de ziua precedenta in toata tara. Cerul va fi variabil, cu innorari si ploi spre seara in sud-vest, iar noaptea in vest, nord, centru si pe arii restranse in restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar pe alocuri se vor acumula cantitati de apa mai insemnate. Pe crestele montane vor fi precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va avea intensificari in Banat, Moldova, estul Munteniei, Dobrogea si partial in Transilvania, cu viteze intre 45 si 65 km/h, dar si la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor incadra intre 10 si 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre 2 si 14 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat, dimineata si noaptea, va fi ceata, anunta ANM.

Bucuresti

Temperaturile, in special cele nocturne, vor marca o crestere usoara fata de ziua precedenta. Cerul va fi temporar noros, cu probabilitate mai mare de ploaie pe parcursul noptii, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima va fi de 17…18 grade, iar cea minima de 6…8 grade.

Prognoza meteo. SAMBATA
In Tara

Cerul va avea innorari pe parcursul zilei si temporar va ploua in toate regiunile, iar noaptea doar izolat si slab in cele vestice, nordice si centrale. In zona montana, indeosebi la peste 1500 m, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va avea intensificari, in prima parte a intervalului in sud-estul tarii si local in zona montana inalta, iar seara si noaptea in toata tara, dar cu precadere la munte unde vor fi viteze de peste 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor incadra intre 9 si 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre 2 si 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat se va forma ceata.

Bucuresti

Ziua, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua slab, iar vantul va sufla slab si moderat. Incepand cu orele serii cerul se va degaja treptat, iar vantul se va intensifica, cu viteze la rafala de 45…55 km/h. Temperatura maxima va fi de 15…17 grade, iar cea minima de 5…7 grade.

Prognoza meteo. DUMINICA
In Tara

Vremea va fi vantoasa si apropiata de normal din punct de vedere termic, cu maxime ce se vor incadra intre 5 si 16 grade si minime cuprinse intre -2 si 7 grade, usor mai scazute in zonele depresionare. Vantul va avea intensificari pe parcursul zilei in toata tara, cu viteze mai mari la munte, iar noaptea va slabi treptat in intensitate. Cerul va avea innorari temporare, iar cu precadere in jumatatea nordica a tarii vor fi ploi slabe, in timp ce la munte, la altitudini mari, vor fi si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Izolat se va forma ceata.

Bucuresti

Cerul va fi variabil, iar vantul va prezenta intensificari temporare pe parcursul zilei. Temperatura maxima va fi de 13…14 grade, iar cea minima de 2…3 grade, usor mai scazuta in zona preoraseneasca.