Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Cum adică cine este fiica mea în hotelul acesta? a întrebat mama, uitându-se nedumerită la domnul Dumitru.
Bărbatul a privit-o câteva clipe, apoi s-a întors spre mine.
— Doamnă Alina, îmi permiteți să-i explic?
Am încuviințat.
— Hotelul acesta este deținut de o societate în care doamna Alina este asociată. Acum doi ani, a investit aici împreună cu un partener de afaceri. Iar astăzi este unul dintre proprietari.
Mama a început să râdă.
— Alina? Proprietară de hotel? Domnule Dumitru, cred că faceți o confuzie!
Mihaela, recepționera, a intervenit:
— Nu este nicio confuzie, doamnă Elisabeta. Doamna Popescu face parte din conducerea societății care deține hotelul.
Mama s-a uitat la mine.
— Alina, de ce nu mi-ai spus?
Am privit-o.
— Pentru că niciodată nu m-ai întrebat ce fac cu adevărat. Pentru tine am rămas fata care face paturi în Austria.
Denisa s-a apropiat.
— Alina, este adevărat? Tu ești proprietară aici?
Am zâmbit.
— Sunt coproprietară, Denisa. Nu dețin singură hotelul. Dar da, am investit în el acum doi ani.
Sora mea m-a îmbrățișat.
— Doamne, Alina! Și eu nu știam nimic!
— Am vrut să-ți spun când ne vedeam. Dar de fiecare dată când veneam acasă, mama începea să vorbească despre ce ar trebui să fac cu viața mea.
Elisabeta a făcut un pas spre noi.
— Bine, dar dacă ai bani și ești proprietară, de ce nu ne-ai spus? Puteam organiza altfel petrecerea!
Am simțit cum mi se strânge inima.
Chiar și atunci, primul ei gând era la ce ar fi putut câștiga din situație.
Domnul Dumitru a intervenit:
— Doamnă Elisabeta, petrecerea aceasta a fost organizată în condiții foarte bune tocmai datorită Alinei. Ea a aprobat personal o reducere pentru meniuri și pentru camerele rezervate invitaților.
Denisa s-a întors spre mine.
— Tu ai făcut asta?
Am încuviințat.
— Da. Voiam să fie o zi frumoasă pentru tine.
Sora mea a început să plângă.
— Și mama ți-a anulat camera?
Am rămas tăcută.
Denisa s-a întors spre Elisabeta.
— Mamă, este adevărat?
Mama a încercat să zâmbească.
— Denisa, am vrut doar să evit discuțiile neplăcute. Știi și tu cum sunt oamenii!
— Ce discuții, mamă? Despre faptul că sora mea este divorțată?
— Nu înțelegi. Familia lui Răzvan are o anumită poziție…
Atunci domnul Dumitru a ridicat mâna.
— Doamnă Elisabeta, eu sunt tatăl lui Răzvan. Și vreau să vă spun ceva. În familia noastră, oamenii sunt respectați pentru caracterul lor, nu pentru faptul că au sau nu un soț.
Mama a rămas fără cuvinte.
— Eu o cunosc pe Alina de când a început proiectul acesta, a continuat el. Am colaborat în domeniul hotelier și știu cât a muncit. Este un om serios și corect.
Denisa mi-a strâns mâna.
— Alina, îmi pare rău. Dacă aș fi știut ce ți-a făcut mama, nu aș fi lăsat lucrurile așa.
— Știu, fata mea. Tocmai de aceea am venit. Nu voiam să-ți stric logodna.
Mama a coborât privirea.
— Alina, eu…
Am oprit-o cu un gest.
— Mamă, nu vreau să discutăm acum despre toate lucrurile pe care mi le-ai spus de-a lungul anilor. Astăzi este ziua Denisei.
Apoi m-am întors spre Mihaela.
— Te rog să verifici dacă toate camerele sunt pregătite și dacă sala este gata pentru invitați.
— Desigur, doamnă Alina.
Mama a privit-o surprinsă.
— Deci tu hotărăști aici?
Am zâmbit trist.
— Nu hotărăsc singură totul, mamă. Dar am responsabilități în hotelul acesta. Și, spre deosebire de ce ai crezut tu, munca mea nu s-a oprit la făcut paturi.
Denisa m-a luat de braț.
— Vino cu mine. Vreau să te prezint lui Răzvan cum trebuie.
Am intrat împreună în salon.
Petrecerea a fost frumoasă.
Nu am făcut niciun discurs despre mama și nu am spus invitaților ce se întâmplase în hol.
Am vrut ca Denisa și Răzvan să se bucure de logodna lor.
Dar mama nu se simțea deloc în largul ei.
De fiecare dată când cineva din personal venea să mă întrebe ceva, o vedeam cum se uită spre mine.
La un moment dat, Mihaela s-a apropiat.
— Doamnă Alina, mama dumneavoastră ar dori să discute despre camera rezervată pentru dumneavoastră.
Am privit-o surprinsă.
— Ce problemă este?
— A cerut să fie mutată în camera dumneavoastră, pentru că este mai spațioasă. I-am explicat că rezervarea este pe numele dumneavoastră și că nu putem face modificări fără acordul dumneavoastră.
Am închis ochii pentru o clipă.
Chiar și după tot ce se întâmplase, mama încerca să hotărască în locul meu.
M-am dus la ea.
— Mamă, ai nevoie de ceva?
A zâmbit forțat.
— Alina, camera ta este mai mare decât a mea. Mă gândeam că poate facem schimb. Eu sunt mai în vârstă și…
Am privit-o.
— Mamă, camera aceea este rezervată pentru mine. Tu ai deja o cameră confortabilă.
A început să se înroșească.
— Dar ești proprietară! Nu poți să-mi faci și mie un favor?
— Pot, mamă. Dar nu pentru că îmi ceri după ce ai încercat să mă dai afară din hotel.
A coborât privirea.
— Alina, îmi pare rău.
Am rămas tăcută.
— Îmi pare rău că ți-am anulat camera și că ți-am spus să nu vii.
Am privit-o îndelung.
— De ce ai făcut-o, mamă?
A început să plângă.
— Pentru că mi-a fost rușine. Am crezut că lumea o să te judece pentru divorț și pentru că ai lucrat în hoteluri.
Am simțit că mi se umplu ochii de lacrimi.
— Mamă, eu nu am furat, nu am înșelat pe nimeni și nu am trăit pe banii altora. Am muncit cinstit. De ce ți-a fost rușine cu mine?
Nu a răspuns imediat.
— Am greșit, Alina.
— Nu doar astăzi. De ani întregi îmi spui că sunt o ratată. Că nu am familie pentru că am divorțat. Că munca mea nu valorează nimic.
Mama a început să plângă mai tare.
— Știu.
— Și vreau să înțelegi ceva. Eu nu am devenit un om valoros în ziua în care am cumpărat o parte din hotelul acesta. Eram la fel de valoroasă și când spălam băile și schimbam lenjeriile în Austria.
A încuviințat.
— Ai dreptate.
Am respirat adânc.
— Camera mea rămâne a mea. Dar dacă ai nevoie de ceva pentru confortul tău, putem discuta cu recepția și vedem ce este disponibil, în aceleași condiții ca pentru ceilalți oaspeți.
Mama și-a șters lacrimile.
— Îți mulțumesc, Alina.
Nu am îmbrățișat-o atunci.
Unele răni nu dispar după o singură scuză.
Dar am acceptat să ne întoarcem în salon și să terminăm petrecerea fără alte conflicte.
În seara aceea, Denisa a venit la mine.
— Alina, vreau să-ți cer ceva.
— Spune-mi.
— Când ne vom căsători, vreau să-mi fii nașă.
Am rămas surprinsă.
— Denisa, ești sigură?
A zâmbit.
— Da. Tu ai fost mereu lângă mine, chiar și când mama ne compara. Și vreau să fii lângă mine și în ziua nunții.
Am început să plâng.
— Mi-ar face mare plăcere.
Răzvan a venit lângă noi.
— Și eu îmi doresc asta, Alina. Dar mai întâi trebuie să discutăm și cu familia mea despre toate detaliile.
Am râs.
— Atunci discutăm când vă hotărâți.
Au trecut câteva luni.
Relația mea cu mama nu s-a schimbat peste noapte.
Dar am început să pun limite.
Nu mai accept comentarii despre divorțul meu.
Nu mai accept să fiu comparată cu Denisa.
Și nu mai accept ca mama să hotărască unde am voie să merg sau cu cine trebuie să vorbesc.
Când începe să facă observații, îi spun calm:
— Mamă, dacă vrei să vorbim, o facem cu respect. Altfel încheiem discuția.
Uneori se supără.
Alteori își cere iertare.
Dar, treptat, a început să înțeleagă că nu mai sunt fata de nouăsprezece ani care plecase de acasă cu o valiză și cu frica de a nu dezamăgi pe nimeni.
Între timp, hotelul din Sinaia merge bine.
Nu este o afacere fără probleme.
Avem cheltuieli, angajați, reparații și multe zile în care lucrez de dimineață până seara.
Dar îmi place ceea ce fac.
Și nu mi-e rușine că am început de jos.
Într-o zi, am intrat într-o cameră în care o angajată nouă schimba lenjeria.
Avea puțin peste douăzeci de ani și părea obosită.
Când m-a văzut, s-a speriat.
— Doamnă Alina, îmi pare rău, încă nu am terminat!
Am zâmbit.
— Nu te grăbi. Fă lucrurile bine și ai grijă de tine.
M-a privit surprinsă.
— Dumneavoastră sunteți proprietara?
— Sunt unul dintre proprietari.
A coborât privirea.
— Eu sper să nu rămân toată viața cameristă.
M-am apropiat.
— Să nu-ți fie rușine de meseria ta. Eu exact de aici am început.
A ridicat ochii.
— Serios?
— Da. Și am învățat că orice muncă cinstită merită respect.
A zâmbit.
În seara aceea, am rămas câteva minute în holul hotelului, privind oamenii care intrau și ieșeau.
Mi-am amintit de mesajul mamei:
“Ți-am anulat camera. Nu te vrem la logodna surorii tale.”
Atunci mă duruse mai tare decât aș fi putut explica.
Dar nu pentru că îmi anulase o cameră.
Ci pentru că mama mea încercase să mă scoată dintr-un moment important al familiei, de parcă existența mea ar fi fost o rușine.
Acum știam că nu trebuie să dovedesc nimănui cât valorez printr-un hotel, prin bani sau printr-un soț.
Îmi construisem viața prin muncă.
Iar cei care voiau să facă parte din ea trebuiau să mă respecte pentru omul care eram, nu pentru ceea ce aveam.
Când Denisa m-a sunat să-mi spună că stabiliseră data nunții, am zâmbit.
— Alina, pregătește-te! O să fii lângă mine în prima bancă!
Am râs.
— Vin, fata mea. Și de data asta îmi rezerv singură camera.
Denisa a început să râdă și ea.
— Nici nu mă gândeam altfel!