Anca Țurcașiu, cel mai mare regret din fosta căsnicie. Artista și medicul Cristian Georgescu au fost căsătoriți timp de 22 de ani, iar din rodul iubirii lor a rezultat și un fiu, care azi este așezat la casa lui și căsătorit. Cu toate astea, cei doi nu au mai putut trece peste probleme, astfel că au decis să divorțeze și să meargă pe drumuri separate.
Anca Țurcașiu, cel mai mare regret din fosta căsnicie. După divorț, au urmat mai multe momente grele pentru cântăreață, care a recunoscut la un moment dat faptul că a apelat la mai mulți specialiști pentru a trece peste divorțul de fostul soț, printre care un psiholog și un preot.
Anca Țurcașiu, cel mai mare regret din fosta căsnicie
Vedeta mărturisește că nu cel mai mult îi pare rău că nu a avut grijă de ea în timpul căsniciei. După ce s-a despărțit de Cristian Georgescu, Anca Țurcașiu mărturisește că a devenit cu totul o altă persoană.
„N-am avut grijă de mine, să știi… până la divorț, eu nu am avut grijă de mine. Eu am fost căsătorită 23 ani, nu am avut grijă decât de ei. M-am lăsat întotdeauna pe ultimul loc și îmi pare rău, e singurul meu regret.
Că n-am avut grijă pentru că munceam îngrozitor de mult… veneam acasă noaptea, găteam, căram, fugeam, ziceai că sunt nebună, că trebuie eu să le fac pe toate. Dar, de la momentul acela, vreau să-ți spun că viața mi s-a schimbat radical. Eu sunt cred că 80% altă persoană‘, i-a mărturisit Anca Țurcașiu Adinei Alberts.
Ce probleme a avut Anca Țurcașiu după menopauză
La 53 de ani, Anca Țurcașiu impresionează prin aspectul său tânăr și un corp învidiat de mulți. Pare că a descoperit rețeta secretă a tinereții fără bătrânețe. Totuși, aceasta s-a confruntat cu probleme atunci când a intrat la menopauză. Iată despre ce este vorba și ce soluții a găsit vedeta.
Încă de la vârsta de 20 de ani, Anca Țurcașiu a ales să nu mai consume carne, iar de-a lungul timpului, a renunțat și la alte produse în alimentația sa de zi cu zi.
Într-un interviu acordat în podcastul Adinei Alberts, Anca Țurcașiu a mărturisit că nu a fost niciodată o iubitoare înrăită de carne și că, la vârsta de 20 de ani, a luat decizia de a o exclude complet din regimul său alimentar.
„Eu la 20 de ani am renunțat să mănânc carne, mie nu mi-a plăcut carnea de când mă știu. Mama m-a forțat să mănânc carne, toată copilăria a fost un chin pentru mine. Când am plecat de acasă la 20 de ani, am renunțat natural. Nu a fost vorba că e nesănătos sau că iubesc animalele, iubesc animalele, dar nu am avut o problemă din asta”, a declarat Anca Țurcașiu.