Sora Ronei Hartner a îndeplinit dorința regretatei artiste: “Așa cum purta ea, cum îi plăcea ei”

Rona Hartner a murit pe 23 noiembrie, după o luptă grea cu cancerul. Sora ei, Rinda, a reușit să-i îndeplinească ultima dorință.

Rona Hartner a decedat pe 23 noiembrie, după ce luni bune s-a luptat cu o boală cruntă: cancerul. Solista s-a stins din viață pe un pat de spital din Franța, însă familia a decis ca trupul neînsuflețit al Ronei să fie adus în România și depus la Capela Cimitirului Bellu Catolic din București. Sora ei, Rinda, a fost alături în permanență de ea și chiar a reușit să-i îndeplinească ultima dorință. Iată despre ce e vorba!

Sora Ronei Hartner a avut grijă să-i îndeplinească ultima dorință
Rona Hartner a pierdut lupta cu viața la doar 50 de ani. În vara acestui an, ea a aflat că i-a recidivat cancerul, de data aceasta la plămâni, cu metastaze la creier. Deși spera că se va vindeca iar, actrița a decedat pe 23 noiembrie. Alături a avut familia, care a avut grijă ca solistei să-i fie îndeplinită și ultima dorință.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Ronei a ajuns miercuri, 29 noiembrie, în România și a fost depus la Capela Cimitirului Bellu Catolic din Capitală. Sora ei, Rinda, a fost cea care s-a ocupat de toate pregătirile pentru funeralii. Ea urmează să fie înmormântată pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României.

Actrița a cerut să fie îngropată în rochie albă și coroniță de flori pe cap
Rinda Hartner a dezvăluit că regretata ei soră a cerut, înainte de a-și da ultima suflare, să fie îngropată în rochie albă și coroniță cu flori pe cap. Sicriul Ronei a fost acoperit în totalitate de fotografiile sale, iar la căpătâiul ei au fost depuse mai multe coroane de flori din partea familiei.

„Rona mi-a spus să mă ocup de înmormântare, și și-a dorit ca fratele meu să se ocupe de succesiune. Sora mea a vrut să o îmbrac într-o rochie albă, dar nu una de mireasă. Pe cap i-am pus o coroniță, așa cum purta ea, cum îi plăcea ei. Coronița pe care i-am făcut-o a fost realizată din flori naturale”, a declarat Rinda Hartner, conform VIVA!

Cum se simte mama ei
De asemenea, Rinda Hartner a oferit detalii și despre starea mamei lor. Femeia nu-și poate reveni după moartea Ronei și refuză să creadă că s-a stins din viață. Aceasta are mare grijă și de nepoata sa, fiica Ronei Hartner,

„Mama mea este foarte afectată. Nu mai are voce. Vă dați seama, ce durere este pentru un părinte, să îi moară un copil?! Iar fiica ei, încă nu poate accepta că mama ei nu mai este. Moartea ei a fost pentru noi toți un adevărat șoc. Am petrecut ultimele clipe alături de ea și pot să vă spun că a plecat cu zâmbetul pe buze. Rona va fi înmormântată mâine, de Ziua României, 1 Decembrie.

Acum a venit preotul să îi facă o slujbă Ronei, aici la capelă, iar azi, de la ora 12, Fanfara 10 prăjini, cu care ea a cântat a adus un omagiu sorei mele. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace pe sora mea”, a mai spus Rinda Hartner, pentru sursa citată anterior.

Rona Hartner va fi înmormântată vineri, 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României, la Cimitirul Bellu Catolic, alături de tatăl, bunicii și străbunicii săi. Slujba va începe la ora 12:00. Solista a lăsat în urmă o fiică în vârstă de numai 15 ani, pe Rita Sumalya, rodul iubirii sale cu muzicianul și dansatorul argentinian, Rocco Sedano.