Ilona Brezoianu, una dintre cele mai iubite actrițe ale momentului, și-a deschis sufletul și a vorbit despre iubitul pe care îl are.
Discretă din cale afară când vine vorba despre viața personală, Ilona Brezoianu a vorbit, totuși, despre iubit, actrița făcând o serie de dezvăluiri despre bărbatul din viața ei.
Ce spune Ilona Brezoianu despre iubit
Ilona Brezoianu s-a făcut remarcată în România pentru lejeritatea cu care intră în pielea personajelor pe care le interpretează. Actriță cu un umor remarcabil, talentată din cale afară, ea este, cu siguranță, una dintre cele mai ”vânate” personaje din showbiz.
Cu toate acestea, actrița s-a ferit, până acum, să vorbească prea mult despre viața personală. Totuși, de curând, și-0a deschis sufletul și a dezvăluit intimități din viața de cuplu. Și, susține ea, atunci când este acasă este cu totul și cu totul altă persoană.
„El mă vede în continuare ca o persoană normală, nu știu cât este de conștient de lumea asta în care mă învârt, pentru că eu, de fapt, în momentul în care nu sunt în fața camerelor sau la emisiuni, sunt o persoană absolut normală”, spune Ilona Brezoianu, pentru Playtech.
Mai mult decât atât, a mărturisit vedeta, în continuare cu are ”aere” de star. Ba chiar, spune ea, viața ei, deși e celebră, nu s-a schimbat în comparație cu perioada în care era o actriță la început de drum, necunoscută.
”Mă îmbrac normal, nu cheltuiesc foarte mulți bani pe haine, sunt un om exact așa cum eram și acum ani de zile, înainte să fiu cunoscută. Deci nu cred că este o surpriză”, a mai spus Ilona Brezoianu pentru sursa citată.
Cu ce se ocupă iubitul actriței Ilona Brezoianu
Ilona Brezoainu a dezvăluit și cu ce se ocupă iubitul ei. Iar dacă ea este, mai tot timpul, în fața camerelor de luat vederi sau pe scenă, iubitul ei este departe de a avea de-a face cu showbiz-ul românesc. Iar meseria pe care o are el îi ține departe unul de celălalt în această perioadă..
”El este monitor de schi, acum este plin sezon, e și vacanță și este la pârtie. Are tot felul de rezervări, are copii acolo, copii cu care lucrează de ani de zile. A trebuit să meargă să facă asta”, a dezvăluit actrița Ilona Brezoianu. Cei doi se iubesc, deja, de aproape un an.
Ilona Brezoianu a devenit, acum, om de bază în ”galeria vedetelor” de la Antena 1. Prezentatoare a matinalului Neatza din weekend, concurentă la Te Cunosc de Undeva, ea reușește să impresioneze la fiecare apariție.
În plus, artista de 34 de ani a reușit să își facă un nume și în lumea teatrului cu rolurile pe care le-a făcut. O obișnuită a teatrului de Comedie, Ilona Brezoianu a reușit și în lumea filmului. Ea a câștigat, printre altele, premiul de Cea mai bună actriță la Festivalul International de Teatru Independent Undercloud.