Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Vila are 2 etaje, 9 dormitoare și un sistem de pază complex

Monica Tatoiu trăiește în lux și opulență într-o vilă de 2,5 milioane de euro. Timp de 15 ani, aceasta a fost profesoară, iar apoi s-a lansat cu succes în industria cosmeticelor. Acest business i-a adus o avere considerabilă. Iată cum arată vila luxoasă cu 2 etaje și 9 dormitoare a Monicăi Tatoiu!. Foto mai jos.

La vârsta de 66 de ani, Monica Tatoiu nu este doar o femeie de afaceri de succes, fiind o personalitate carismatică pe micile ecrane. Fosta profesoară de matematică duce o viață de invidiat, alegând mereu luxul și opulența. Nu face rabat de la nimic, iar faptul că nu trăiește din pensia de profesoară este destul de clar. De-a lungul anilor, aceasta a ales să contribuie la fondul de pensii, bani care acum îi asigură o viață liniștită.

Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Este păzită 24 de ore din 24
Fosta femeie de afaceri trăiește într-o vilă de lux, care a fost evaluată la suma de 2,5 milioane de euro. Monica Tatoiu și-a ridicat casa pe locul unei foste gropi de gunoi, imobilul aflându-se într-o zonă fără electricitate și canalizare, scrie Impact.ro.

Vila fostei profesoare de matematică este de-a dreptul spectaculoasă. Casa a fost amenajată într-o notă elegantă atât pe exterior, cât și pe interior. Monica Tatoiu a reușit să colecționeze mai multe bunuri vechi cu care și-a decorat casa. De asemenea, acestea au și valoare sentimentală, motiv pentru care casa este păzită corespunzător.

„Casa este în permanență conectată și monitorizată de o firmă de securitate și avem posibilitatea să o vedem din orice parte a lumii, prin Internet.

Eu pot să controlez în fiecare secundă cine este în casă sau afară pentru că toate camerele video îmi sunt accesibile prin Internet, iar tot ce se filmează pe aceste camere se transferă în timp real și se înregistrează pe un server.

În plus, sistemele de protecție activă anunță într-o secundă firma de pază dacă se întâmplă ca vreun intrus să încerce să ne intre în casă.

Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine, astfel încât nimeni nu știe cum funcționează și am siguranța că nimeni nu îmi poate intra în casă fără voia mea.

Dacă vă uitați bine, ușile de la intrare sunt din termopan vitrat, nu am nevoie de uși supersecurizate, pentru că nimeni nu poate intra în casa mea fără ca eu să știu”, au precizat Monica Tatoiu și soțul său, conform Fanatik.ro.