Miami Open 2024 este prima competiție la care va participa Simona Halep, după ce suspendarea sa pentru dopaj a fost redusă substanțial de TAS.
Românca a plecat la începutul săptămânii spre Statele Unite, însă a mărturisit că nu o interesează sub nicio formă rezultatele. Ea vrea să se reacomodeze în circuit și să simtă din nou bucuria unui meci oficial.
Simona Halep, își dă restart carierei la Miami Open 2024
La 19 luni după ce era suspendată pentru că a fost depistată cu roxadustat la US Open 2022, Simona Halep se pregătește să se întoarcă în lumea bună a tenisului. Și a ales să facă acest lucru la Miami Open 2024.
Dubla campioană de Grand Slam trage tare la antrenamente pentru a putea fi în formă la ora primului joc, însă este conștientă de faptul că nicio pregătire nu se poate compara cu partidele oficiale.
Primele emoții pentru Simona Halep vor apărea în ziua de duminică, 17 martie, atunci când este programată tragerea la sorți a tabloului feminin de la turneul care se desfășoară la Hard Rock Stadium din Miami Gardens.
După ce va afla numele adversarei din primul tur, fostul lider mondial va trebui să aștepte programarea organizatorilor pentru a ști când joacă. Întâlnirile din runda inaugurală de pe tabloul feminin vor avea loc marți, 19 martie, și miercuri, 20 martie.
Djokovic, mesaj de susținere pentru Halep
Simona Halep nu și-a ales încă antrenorul cu care va colabora în perioada următoare. La plecarea spre Miami, ea a fost însoțită de mama sa, de partenerul de antrenament Joao Monteiro și de un fizioterapeut.
Indiferent de parcursul pe care îl va avea la competiția din Florida, ea are asigurate 10 puncte WTA și va apărea din nou în clasamentul mondial pe 1 aprilie, ziua următoare după încheierea turnului american.
Simona Halep a primit numeroase mesaje de susținere, însă unul dintre cele mai importante a venit din partea lui Novak Djokovic. Liderul ATP și deținătorul recordului de trofee de Grand Slam (24) i-a trimis mesaj româncei atât înainte de proces, cât și după verdictul din Elveția.
Dubla campioană de Grand Slam a avut parte de o susținere importantă din lumea tenisului. Numeroase jucătoare de tenis din circuitul WTA și-au arătat sprijinul, printre acestea aflându-se Angelique Kerber, Ashleigh Barty sau Petra Kvitova.