Marile minuni de la mormântul lui Arsenie Boca. Părintele Pimen Vlad: ”Sfinții ajută mult ca prieteni ai Lui Dumnezeu”

Postul Paștelui a început de pe 18 martie, iar credincioșii știu că această perioadă este una sfântă și importantă pentru toți românii. Părintele Pimen Vlad a fost invitat în cadrul podcast-ului lui Măruță, acolo unde a vorbit despre importanța Paștelui, dar și despre minunile care se fac la mormântul lui Arsenie Boca. Vezi mai jos toate detaliile.

Părintele Pimen Vlad a vorbit, în cadrul podcast-ului lui Măruță, despre importanța Postului Paștelui, dar și despre minunile care se fac la mormântul lui Arsenie Boca.

Mulți români obișnuiesc să meargă la mormântul lui Arsenie Boca, pentru că se spune că durerea și apăsarea sufletului se va risipi, atunci când ajungi acolo.

„Cu privire la canonizarea părintelui Arsenie Boca, mulți spun că de ce nu îl canonizează?! Răspunsul este următorul: Întotdeauna Biserica cercetează bine orice lucru pentru a nu face greșeli. Cândva, la un anumit moment, au fost anumite discuții pe tema aceasta că a avut el și anumite mici abateri la tinerețe. Și Biserica vrea ca pe tema asta lucrurile să le lămurească clar, cu toate că se fac minuni la mormântul lui. Da, se fac minuni la mormântul lui!”, a zis părintele Pimen Vlad.

„Părintele Iulian spunea că Dumnezeu va arăta: Dacă este sfânt, va arăta acest lucru și, atunci, va fi pus în calendar! Dar să lăsăm pe Dumnezeu să lucreze! Într-adevăr se fac multe minuni acolo. Însă rămâne la latitudinea, rânduiala Lui Dumnezeu.

Și alți sfinți fac minuni pentru că ei au foarte mare putere în fața Lui Dumnezeu! Maica Domnului este Maica Lui Dumnezeu, Împărăteasă, dar sfinții sunt prietenii Lui Dumnezeu. Și când ei intervin la Dumnezeu și îl roagă… Dumnezeu nu îi refuză, pentru că sunt prietenii Lui! Și vedem că oamenii se duc la sfinți și se roagă și se fac minuni apoi!”, a spus părintele Pimen Vlad.

”Sfinții ajută mult ca prieteni ai Lui Dumnezeu”
Printre altele, părintele Pimen Vlad a precizat și că oamenii care au nume de sfânt trebuie să se roage la acel sfânt, pentru că este ocrotitorul lor, însă rugăciunea către Maica Domnului este foarte puternică, spune părintele.

„Trebuie să ai un sfânt ocrotitor. O ai pe Maica Domnului, dar dacă ai un nume de sfânt să îl ai și pe el ocrotitor! Pentru că sfântul te ajută! Citeam undeva că pe o corabie, în mijlocul mării, era un părinte bătrân și mulți alți creștini.

Ei se întorceau de la locurile sfinte. Și a venit o furtună mare și și-au dat seama toți că vor muri. Valurile treceau peste corabie, s-au rupt pânzele, era gata”, a spus părintele Pimen Vlad.

„Și toți strigau, fiecare după numele sfântului pe care îl poartă: Sfinte, Vasile! Sfinte, Ioane, ajută-ne! Din cauza valurilor, bătrânului i se făcuse rău și nu mai avea putere să strige, dar se uita la ei și, la un moment dat, a reușit să le zică Fraților, opriți-vă!

Toți strigați la robi, dar nimeni la Împărăteasă! Ia, să strigăm toți la Maica Domnului! Și au început să strige toți și în 5 minute s-a potolit furtuna și au reușit să ajungă la mal. Deci, ce putere are Maica Domnului! Și, de asemenea, sfinții ajută mult ca prieteni ai Lui Dumnezeu!”, a spus părintele Pimen Vlad.