Vesti bune. Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anuntat la ce suma va ajunge salariul minim incepand cu data de 1 iulie 2024. Reprezentanta guvernului a vorbit, totodata, despre problemele legate de deficitul fortei de munca.
Simona Bucura Oprescu a vorbit despre problemele legate de deficitul de forta de munca din Romania in cadrul Conferintei „Human Revolution. Resursele Umane – Parteneri in Construirea Viitorului”.
Aceasta a fost organizata de postul de televiziune Antena 3 CNN, in colaborare cu cotidianul Jurnalul. In discursul sau, ministrul a expus masurile pe care Guvernul le are in vedere pentru solutionarea acestei situatii.
Salariul minim pe economie va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie
”Pentru Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale prioritatea mandatului meu o reprezinta piata muncii. Si asta deoarece consideram ca este foarte important sa avem o piata a muncii foarte puternica, pentru a avea de unde sa platim salarii si pensii.
Este foarte important sa intelegem nevoia angajatorilor! Daca acum zece ani angajatorii trageau puternice semnale de alarma cu privire la fiscalitate, astazi cea mai importanta problema pe care mediul de afaceri si angajatorii o ridica este legata de lipsa fortei de munca. Aici este zona in care trebuie sa venim cu politici clare, trebuie sa venim cu politici fundamentate.
Si am facut si primul pas, fiindca Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca a finalizat anul trecut proiectul Reconnect, care este un mecanism de anticipare a tendintelor pietei muncii si care leaga ceea ce formeaza sistemul de educatie din Romania, fie ca discutam despre licee, universitati, invatamant dual, de nevoile angajatorilor si de realitatea pietei muncii, astfel incat sa putem sa luam decizii fundamentate”, a afirmat Ministrul Muncii.
”La finalul anului trecut am avut o intalnire in Consiliul National Tripartit unde orientarea pe care cele trei parti, reprezentantii confederatiilor sindicale, reprezentantii patronatelor si reprezentantii Executivului, este aceea ca de la 1 iulie 2024 sa avem o valoare de 3700 de lei salariu minim pe economie.
Foarte important, pentru ca si in acest mecanism pe care il avem in lucru si la care lucreaza colegii nostri de la Institutul National de Cercetare in domeniul muncii si protectiei sociale, tinem cont de trei componente.
Una dintre cele trei componente este reprezentata de productivitate. Este foarte important ca, in cresterea salariului minim, sa nu se regaseasca doar nevoia sociala de crestere a venitului, ci aceasta sa fie corelata cu cresterea productivitatii, astfel incat sa avem si pentru angajatori o crestere sanatoasa, astfel incat angajatorul sa isi poata permite sa vina cu cresteri suplimentare pentru angajati.
Important este ca si angajatul sa fie preocupat in permanenta sa aduca un plus de valoare pentru angajator. Angajatorul trebuie sa fie primul interesat sa plateasca mai bine un angajat bun, cu atat mai mult pe o piata a fortei de munca deficitara.
Este important ca salariul minim sa reflecte ceea ce face angajatul efectiv. Pentru ca sunt situatii in care se gasesc si alte forme de stimulare a salariatilor.
Atat timp cat acestea sunt legale, si in ceea ce ne priveste noi acceptam asta, dar este foarte important ca atat angajatul cat si angajatorul sa gaseasca un echilibru si sa inteleaga ca, pana la urma, salariul declarat este purtator si de contributii de asigurari sociale, ceea ce intr-o zi ne va duce pe fiecare dintre noi in situatia de a deveni din asigurat, beneficiar. Iar contributiile mai mari vor influenta in mod direct si pensiile mai mari”, a mai explicat Simona Bucura-Oprescu in exclusivitate in cadrul Conferintei ”Human Revolution. Resursele Umane – Parteneri in Construirea Viitorului“.