Joia Mare, care se mai numeste Joia Neagra sau Joia Patimilor, e o zi foarta importanta, cea a Deniei Mari. Potrivit Bisericii Ortodoxe, acum ni se aminteste cum Mantuitorul le-a spalat picioarele ucenicilor, fiind indemnati la smerenie. Tot in Joia Mare se vopsesc ouale in rosu, urmand ca in Sambata Mare sa se coaca pasca si cozonacul.
Traditii si obiceiuri in Joia Mare
Joi este ziua din Saptamana Mare in care gospodinele vopsesc ouale in rosu, urmand ca in Sambata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite.
Superstitii si Traditii populare: Ce nu se face in Joia Mare
1. Nimeni nu are voie sa doarma in aceasta zi, decat abia noaptea. Cei care dorm astazi, vor dormi tot anul, deoarece vor fi lenesi si neproductivi, spune traditia.
2. Femeile care nu au tors canepa pana in ziua de azi vor fi pedepsite de Joimarita, o creatura populara mitologica de care se leaga aceasta zi importanta.
3. Doua alimente sunt total interzise de traditie in aceste zile, inclusiv in Joia Mare, chiar si pentru cei care nu tin postul efectiv: otetul si urzicile. Se spune ca, atunci cand era rastignit pe cruce, Iisus a fost batut cu urzici, intepandu-i ranile, si stropit cu otet, pentru a-i provoca si mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune ca, atunci cand a cerut cateva picaturi de apa, Mantuitorului i s-a oferit tot otet: de aici si obiceiul popular, care exclude cele doua alimente de pe lista mancarurilor recomandate in ultima saptamana de post.
4.Nu se mananca nimic pana seara
5. In Joia Mare femeile nu au voie sa spele haine, nici cu mana si nici cu masina de spalat. Ultima zi in care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor stramosesti.