În noaptea de Înviere, familia s-a deplasat la mormântul lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în stațiunea 2 Mai. Tatăl său, Valentin Olariu, a încărcat imagini emoționante de la locul de veci.
În noaptea de Înviere, mulți români s-au îndreptat nu doar către biserici, ci și în cimitire, pentru a duce Lumina Sfântă la mormintele celor adormiți. Printre aceștia se numără și familia lui Sebi Olariu. Cei dragi au venit la mormântul lui Sebi, în noaptea de Înviere, iar tatăl său, Valentin Olariu, a surprins imagini cu totul emoționante.
Imagini emoționante de la mormântul lui Sebi, în noaptea de Înviere
Tatăl lui Sebastian Olariu a încărcat un videoclip emoționant pe rețelele de socializare, care poate fi urmărit mai sus. Din imagini se poate observa că locul de veci este pur și simplu înconjurat de flori, lumânări, candele aprinse, dar și îngerași albi. Tot pe mormântul tânărului se pot observa fotografii înrămate, dar și felinare albe aprinse. Familia îndurerată a mers la mormântul său, în noaptea de Înviere.
Tatuaj special în memoria fiului
În memoria sa, tatăl lui Sebastian Olariu și-a făcut un tatuaj special pe braț. Durerea resimțită de părinte este nemărginită și nu trece vreo zi fără să se gândească la fiul său. Vezi AICI cum arată tatuajul.
„Mi-am făcut un tatuaj… Vreau să-l am mereu pe Sebi lângă mine. Sebi voia să devină regizor, îi plăcea foarte mult camera de vederi. Visa să devină cel mai mare regizor, chiar el îmi spunea: Tată, dă-mi mie banii acum, că o să vă umplu eu de bani, când mă voi face mare. Îl am și pe el, și acesta (n.r. tatuajul) reprezintă ochiul mamei”, a spus tatăl lui Sebi, conform Ziua de Constanța.