Anul acesta, trecerea la la ora de iarna se va face in noaptea dintre sambata, 29 octombrie si duminica, 30 octombrie. Ora 04:00 va deveni ora 03:00, adica vom dormi o ora in plus.
Ce s-a decis la nivelul UE privind schimbarea orei
Totusi, in 2019 Comisia Europeana a propus eliminarea schimbarii sezoniere a orei, dupa un sondaj online la care au participat 4,6 milioane de repondenti – iar 80% au votat pentru eliminare. Apoi, Parlamentul European a votat pentru renuntarea la schimbarea orei de doua ori pe an. Astfel, incepand cu 2021, fiecare stat din UE urma sa aiba aceeasi ora tot anul, ramanand la latitudinea tarilor sa decida daca aceasta va fi ora de iarna (”ora standard”) sau ora de vara.
In acest scop, Romania si celelalte state UE urmau sa informeze Comisia Europeana asupra alegerii lor pana in aprilie 2020, dupa care urma o etapa de coordonare, pentru a permite atat guvernelor, cat si companiilor – mai ales cele de transport – sa se pregateasca pentru schimbare. Brexit si pandemia COVID-19 au oprit insa complet acest proces.
Practic, eliminarea orei de iarna/vara in UE a fost discutata ultima data in decembrie 2019, in timpul presedintiei finlandeze. In acest moment ideea este practic abandonata, dat fiind ca statele membre vor ajunge foarte dificil la un consens.
Ce efecte poate avea schimbarea orei asupra organismului uman
Potrivit medicilor, o persoana obisnuita are nevoie de cel putin o saptamana de la trecerea la ora de iarna pana cand organismul uman se obisnuieste cu noul fus orar.
Dupa modificarea orei, unele persoane resimt anumite efecte asupra organismului, printre care oboseala, nervozitatea, starea de slabiciune.
Persoanele cele mai vizate de aceste simptome sunt batranii si copiii.
Sfatul medicilor pentru a face mai usoara pentru organism trecerea la ora de iarna este sa renuntam la bauturile pe baza de cofeina, precum cafeaua, ceaiul negru si orice fel de energizante. Acest tip de bauturi accelereaza functionarea sistemului cardiovascular si iti afecteaza somnul, cu riscul de insomnii.
Cele mai afectate categorii de modificarea orei sunt persoanele in varsta si copiii, care resimt mai mult efectele negative are trecerii la ora de iarna.