Monica Gabor este foarte mândră de fiica ei, Irina, care a apărut din nou în presa din California printre „tinerii anului”.
Moni a postat pe rețelele sociale fotografii de la festivitatea de premiere a elevilor de succes, unde fiica sa Irina a fost distinsă pentru implicarea sa în clubul tinerilor de la școala din California.
Irina a apărut din nou în publicația locală Malibu Times datorită contribuției sale la Boys and Girls Club of Malibu și a activismului său în comunitate. Una dintre diplomele primite menționează „dedicarea sa în slujba comunității și munca civică depusă în beneficiul locuitorilor orașului Los Angeles”.
Monica Gabor este foarte mândră de fiica ei, Irina
Irina nu este la prima sa apariție în presa din Malibu. Fiica Monicăi a mai fost prezentată în articole anterioare, unde a discutat deschis despre experiența sa cu tulburările de alimentație.
„Îmi doresc să devin chirurg și să deschid o clinică non-profit pentru tulburări de alimentație, în care femeile, dar și oricine altcineva care a experimentat probleme de imagine corporală, să învețe cum să iubească, să prețuiască și să aprecieze fiecare centimetru al corpului lor”, a spus Irina în discursul ținut la evenimentul la care a participat, și ea fiind una dintre persoanele care s-au confruntat cu astfel de probleme.
Irina s-a stabilit în Malibu împreună cu mama și cu partenerul ei, Mr. Pink, în 2018, dar s-a adaptat rapid. Locuiește într-o reședință de lux, s-a integrat cu succes la liceu și a ales o serie de activități extracurriculare care au evidențiat-o. Fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu s-a transformat într-o tânără admirabilă.
Este o elevă strălucitoare, muncește și îl ajută pe tatăl ei, a obținut permisul de conducere, și-a găsit un iubit și are planuri mari pentru viitor, dorind să devină medic. În plus, fanii au observat imediat și schimbarea de look a adolescentei, care a început chiar să se machieze.
Irinel Columbeanu a dezvăluit că Irina are iubit
Tatăl tinerei este nerăbdător să-l cunoască pe iubitul fiicei sale, dar ea amână mereu întâlnirea. El a dezvăluit ce i-a răspuns fiica sa când i-a spus că vrea să-i cunoască partenerul.
„Vorbesc destul de des cu Irina. I-am și zis recent că vreau să îl cunosc pe viitorul meu ginere iar ea mi-a zis să nu vin acum în America că este destul de frig acolo și că mă anunță ea când este frumos afară să vin să fac cunoștință cu el”, a declarat Irinel Columbeanu.
Monica Gabor este foarte mândră de fiica ei, Irina, care s-a transformat într-o tânără admirabilă.