Gabriela Cristea, jignită pe Instagram. ”Ce balenă ești!”

După ce a fost jignită pe Instagram, Gabriela Cristea a răbufnit în văzul tuturor. De obicei, când primește mesaje negative, vedeta încearcă să le ignore, însă de această dată nu a reușit să rămână calmă.

Cineva a făcut un comentariu despre aspectul ei fizic, la scurt timp după ce soția lui Tavi Clonda a declarat că intenționează să urmeze un regim alimentar, nu pentru a slăbi, ci pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate.

Gabriela Cristea, jignită pe Instagram
Gabriela Cristea este prezentă pe micile ecrane de mulți ani și a primit numeroase critici din diverse motive. Deși a fost jignită de multe ori, vedeta TV a ales să ignore comentariile negative și să le depășească. Totuși, de această dată, o internaută a exagerat și a făcut remarci despre aspectul fizic al moderatoarei de televiziune.

Chiar după ce moderatoarea le spusese urmăritorilor săi că intenționează să urmeze un regim alimentar, să elimine anumite alimente din dieta zilnică și să facă o „curățenie” în frigider. Nu neapărat pentru a pierde în greutate, ci pentru a adopta un stil de viață sănătos.

„Ce balenă ești”, i-a scris o femeie, scrie cancan.ro.

Cum a reacționat vedeta
Cuvintele ei dure au primit un răspuns. Gabriela Cristea s-a înfuriat când a văzut mesajul și a decis să răspundă public. Vedeta s-a arătat deranjată de jignirile legate de aspectul ei fizic și a declarat că nu mai tolerează astfel de comentarii urâte și nejustificate. În plus, prezentatoarea a recunoscut că nu este mulțumită de câteva kilograme în plus, dar că nu poate face nimic în această privință.

„Mulțumesc, la fel. Ești drăguță. Nu mai accept să mă jignească nimeni. De ce să las pe cineva să mă facă balenă? Nu știu ce își închipuie oamenii, că pot să accept așa orice? Orice mârlănie și mitocănie. Duduia aia crede că mie-mi place să fiu așa grăsană, babană.

Nu îmi place, dar nu am ce face, că sunt situații și situații și e foarte urât să jignești oameni, mai ales pentru aspectul fizic. Dacă nu îți place, mută-te la alta care e mai bună și mai deșteaptă decât mine.”, a fost răspunsul Gabrielei Cristea, în mediul online.

Gabriela Cristea este o cunoscută prezentatoare de televiziune din România. Ea a devenit faimoasă prin intermediul emisiunilor pe care le-a moderat de-a lungul anilor, câștigând o mare popularitate și un număr considerabil de fani. Gabriela a lucrat pentru mai multe posturi de televiziune și a prezentat diverse tipuri de emisiuni, de la talk-show-uri și emisiuni de divertisment, până la reality show-uri.

Nu este prima dată când Gabriela Cristea a fost jignită pe Instagram, iar de data aceasta vedeta a ales să ia atitudine.