Mesajul Kirei Hagi pentru fratele şi cumnata sa, la aproape două săptămâni de când cei doi s-au căsătorit. Ce a transmis fiica lui Gică Hagi

La aproape două săptămâni de când fratele său și-a unit destinul cu cel al femeii alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste, Kira Hagi a scris un mesaj emoționant pentru cei doi tineri îndrăgostiți recent căsătoriți. Ce le-a transmis fiica lui Gică Hagi fratelui său și soției acestuia.

Duminică, pe data de 14 iulie, Ianis Hagi și Elena Tănase au devenit soț și soție și în fața lui Dumnezeu. Cei doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii restrânse, la Biserica „Sfântul Visarion’ din București. Petrecerea spectaculoasă a avut loc la Palatul Știrbey, acolo unde au fost prezenți invitați de seamă și nume mari din lumea sportului.

Mesajul Kirei Hagi pentru fratele şi cumnata sa, la aproape două săptămâni de când cei doi s-au căsătorit
La aproape două săptămâni de când fratele său a ajuns în fața altarului cu aleasa inimii lui, Kira Hagi a publicat un mesaj emoționant pe Instagram, pentru Ianis Hagi și soția lui, Elena Tănase.

„Două suflete pereche şi puterea unui ‘pentru totdeauna’ rostit în șoaptă. Vă iubesc! 14.07.24”, a scris Kira Hagi în descrierea postării de pe Instagram.

Fotografia a strâns mii de like-uri într-un timp scurt, iar reacția soției lui Ianis Hagi nu a întârziat să apară. Elena Tănase a scris într-un comentariu: ”Te iubim mult!”, semn că relația dintre cele două cumnate este una extrem de bună.