La Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, gimnastica românească a fost implicată într-un scandal major, după ce sportivele românce Sabrina Maneca Voinea și Ana Maria Bărbosu au fost aparent nedreptățite de deciziile arbitrilor.
România va contesta nota Sabrinei Voinea la TAS. Sabrina Voinea a fost inițial notată cu 13.700 pentru exercițiul ei de la sol, plasându-se pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu a obținut aceeași notă, clasându-se pe locul 4. Contestația depusă de antrenorii români privind nota Sabrinei Voinei a fost respinsă, în timp ce contestația echipei americane pentru nota sportivei Jordan Chiles a fost acceptată, ceea ce a dus la promovarea acesteia pe locul 3, cu o notă modificată la 13.766, lăsând astfel România fără medalie.
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), a reacționat la acest incident, exprimându-și nemulțumirea față de deciziile arbitrilor și confirmând că Federația Română de Gimnastică va depune o plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Acesta a subliniat că există argumente clare în favoarea Sabrinei Voinea și a deciziei corecte pe care ar fi trebuit să o primească.
Şeful COSR a mai spus că este de înțeles supărarea și frustrarea sportivelor, dar că nu crede că Sabrina Voinea se va retrage din competiții, considerând-o o luptătoare care va continua să reprezinte România la cel mai înalt nivel.
„E normal ca atunci când ești supărat, e normal să ai tot felul de reacții de acest gen, dar eu am transmis un mesaj în care le-am spus că lucrul acesta nu face decât să demonstreze că sunt valoroase și că pot câștiga medalii pentru România. E normal, e un moment greu, dificil, dar nu cred că Sabrina se va da bătută pentru că este o luptătoare și deja are un challenge”, a precizat şeful COSR.
Această situație a generat o reacție puternică și din partea fostei mari gimnaste Nadia Comăneci, care s-a interesat personal de motivele pentru care nota Sabrinei Voinea a fost scăzută și a postat o filmare pe rețelele sociale, atrăgând atenția asupra acestei nedreptăți: „Eu nu văd călcâiul atingând solul. Voi vedeți?”.