Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Vă cunoașteți? a repetat Teodora, uitându-se când la mine, când la viitoarea ei soacră.
Adela s-a apropiat și mi-a întins mâna.
— Steliana, ce mă bucur să te văd! Nu știam că ești astăzi în magazin.
— Bună, Adela. Am avut puțină treabă la raionul de televizoare.
Ne-am strâns mâinile, iar soțul ei, Gheorghe, m-a salutat la fel de călduros.
Teodora ne privea nedumerită.
— Mamă Adela, de unde o cunoașteți pe doamna?
Adela a zâmbit.
— Ne știm de mulți ani. De aici am cumpărat aproape toate electrocasnicele pentru casa noastră.
— Adică o cunoașteți pe vânzătoare?
Adela s-a întors spre mine, apoi spre Teodora.
— Steliana nu este doar vânzătoare. Este proprietara magazinului.
Tânăra a rămas cu gura întredeschisă.
— Poftim?
— Steliana a construit afacerea aceasta prin munca ei. O cunosc de când avea un spațiu mic, cu câteva rafturi și televizoare.
Am zâmbit ușor.
— Au trecut mulți ani de atunci.
— Și ai muncit enorm, a continuat Adela. Îmi amintesc că te găseam aici și dimineața, și seara.
Teodora și-a mutat geanta de pe un braț pe celălalt.
— Dar… purtați vestă de magazin.
Am privit-o.
— Da. Lucrez alături de oamenii mei. Nu mi-a fost niciodată rușine să port vestă sau să pun mâna pe marfă.
Adela a observat că atmosfera era încordată.
— S-a întâmplat ceva?
Teodora a răspuns imediat.
— Am avut doar o mică neînțelegere. Doamna nu voia să-mi arate televizorul pe care îl alesesem.
Am rămas tăcută câteva clipe.
Nu voiam să transform magazinul într-un loc de ceartă.
Dar nici nu puteam lăsa lucrurile prezentate astfel.
— De fapt, i-am explicat caracteristicile produsului și am vrut să-i arăt codul modelului de pe cutie.
Adela m-a privit atent.
— Și?
— Domnișoara Teodora mi-a respins mâna și mi-a spus să nu ating televizorul, pentru că am mâini de spălătoreasă.
Gheorghe a întors capul spre viitoarea lui noră.
— Teodora, este adevărat?
Tânăra s-a înroșit.
— Nu am spus chiar așa…
— Ba da, domnișoară, am răspuns calm. Acestea au fost cuvintele.
Adela și-a încrucișat brațele.
— Teodora, te întreb și eu. I-ai vorbit așa?
— M-am enervat! Nu voiam să atingă cutia cu mâinile acelea.
În clipa aceea, Adela a făcut un pas înapoi.
— Cu mâinile acelea?
Teodora a încercat să zâmbească.
— Mamă Adela, nu faceți și dumneavoastră o tragedie. Am venit să cumpărăm electrocasnice de zeci de mii de lei.
— Și asta îți dă dreptul să umilești un om?
— Dar nu știam că este patroana!
Adela a privit-o lung.
— Tocmai asta este problema, Teodora. Dacă știai că este proprietara, îi vorbeai frumos. Dar pentru că ai crezut că este o simplă angajată, ai considerat că poți să o jignești.
Tânăra a rămas fără răspuns.
Eu țineam încă fișa de produs în mână.
— Doamnă Adela, nu vreau să vă simțiți obligată să interveniți. Eu pot discuta cu orice client, dar nu accept să fiu lovită peste mână sau insultată.
— Și ai perfectă dreptate, Steliana.
Gheorghe s-a apropiat de televizorul expus.
— Noi am venit să vedem modelele și să stabilim comanda pentru darul de nuntă, a spus el. Dar cred că trebuie să discutăm mai întâi altceva.
Teodora a făcut un pas spre el.
— Tată Gheorghe, vă rog! Nu stricați totul pentru o prostie!
— Nu este o prostie să jignești pe cineva pentru munca lui.
Adela s-a întors spre mine.
— Steliana, noi aveam pregătită o comandă pentru televizor, frigider, mașină de spălat, cuptor și alte aparate. Îți amintești că am vorbit la telefon?
— Da. Am pregătit lista și ofertele.
— Cât era valoarea totală?
— Aproximativ 32.000 de lei, în funcție de modelele alese.
Teodora a intervenit imediat.
— Exact! Și eu am venit să le aleg. Nu înțeleg de ce mai discutăm despre o vânzătoare.
Adela s-a întors brusc spre ea.
— Pentru că femeia pe care ai umilit-o merită respect, indiferent dacă este proprietară sau angajată.
— Mamă Adela…
— Și pentru că acești bani sunt ai noștri, nu ai tăi.
Gheorghe a încuviințat.
— Noi am vrut să vă ajutăm să începeți viața de familie cu lucrurile necesare. Nu să-ți dăm ocazia să te porți de parcă oamenii care muncesc sunt inferiori.
Teodora a început să plângă.
— O să-i cer scuze! Dar nu puteți să-mi luați cadoul de nuntă pentru atât!
Adela a rămas fermă.
— Scuzele nu se cer ca să primești un televizor.
Apoi s-a întors spre mine.
— Steliana, te rog să anulezi comanda pe care o pregătisem. Nu o mai facem.
Am privit-o surprinsă.
— Adela, nu trebuie să luați hotărârea aceasta din cauza mea.
— Nu o iau din cauza ta. O iau din cauza comportamentului Teodorei.
Gheorghe a aprobat.
— Suntem de acord. Nu mai cumpărăm pachetul pentru nuntă.
Teodora a făcut un pas înapoi.
— Dar noi avem nevoie de electrocasnice!
— Atunci va trebui să vă organizați cheltuielile împreună, a răspuns Adela. Nu este obligatoriu să începeți cu cele mai scumpe modele.
— I-am promis lui Cătălin că o să avem totul nou!
— Atunci va trebui să discuți cu el.
Tânăra s-a uitat spre mine.
— Doamnă Steliana, îmi pare rău. N-am vrut să vă jignesc.
Am respirat adânc.
— Domnișoară Teodora, m-ați jignit. Și mi-ați lovit mâna. Nu pot să mă prefac că nu s-a întâmplat.
— Dar v-am cerut scuze!
— Le-am auzit. Sper doar să nu mai tratați niciodată așa pe cineva care încearcă să vă ajute.
Adela și Gheorghe și-au luat rămas-bun de la mine.
Înainte să plece, Adela mi-a strâns mâna.
— Steliana, îmi pare rău că ai trecut prin asta în magazinul tău.
— Nu este vina ta, Adela.
— Știu. Dar mă doare să văd cum se poartă o tânără care urmează să intre în familia noastră.
Au plecat împreună, iar Teodora i-a urmat fără să mai spună nimic.
După ce ușa s-a închis, m-am întors la raionul de televizoare.
Am ridicat fișa de produs și am așezat-o la loc.
Una dintre colege s-a apropiat.
— Doamnă Steliana, sunteți bine?
— Sunt bine. A fost doar o situație neplăcută.
— Am auzit că s-a anulat comanda.
— Da. Dar asta nu schimbă felul în care ne facem treaba.
Mi-am privit palmele.
Erau aceleași mâini cu care spălasem podele, cărasem cutii și aranjam marfa când magazinul era doar o încăpere mică.
Nu aveam de ce să mă rușinez de ele.
În seara aceea, Adela m-a sunat.
— Steliana, voiam să-ți spun că am discutat și cu Cătălin.
— Sper că nu s-a iscat o ceartă prea mare.
— Nu a fost plăcut. Dar trebuia să afle cum s-a purtat Teodora.
Am ascultat-o.
— Cătălin a fost foarte supărat. Nu știa că ea vorbește astfel cu oamenii. I-a spus că nu este de acord cu ce a făcut.
— Îmi pare rău că a ajuns situația asta între ei.
— Nu tu ai provocat-o. Și vreau să știi că nu vom reveni asupra hotărârii privind cadoul.
Am încuviințat, deși nu mă putea vedea.
— Înțeleg.
— Teodora va trebui să învețe că lucrurile scumpe nu înseamnă nimic dacă nu știe să respecte oamenii.
După ce am închis, am rămas câteva clipe în birou.
Nu mă bucuram că o tânără pierduse un dar de nuntă.
Dar nici nu regretam că spusesem adevărul.
Nu știu dacă Teodora a înțeles lecția acelei zile. Știu doar că viitorii ei socri au anulat comanda de 32.000 de lei și că respectul lor pentru ea fusese serios zdruncinat.
Eu mi-am continuat munca.
A doua zi am îmbrăcat aceeași vestă de magazin și am mers din nou printre televizoare.
Când un client mai în vârstă m-a rugat să-i explic diferența dintre două modele, m-am apropiat și i-am arătat cu răbdare fiecare detaliu.
La plecare, mi-a strâns mâna și mi-a mulțumit.
Am zâmbit.
Uneori, un gest simplu de respect valorează mai mult decât o comandă de zeci de mii de lei.
Voi ați fi anulat darul de nuntă dacă ați fi aflat că viitoarea noră a umilit o femeie doar pentru că a crezut că este o simplă vânzătoare?