Ce ar trebui sa eviti sa mananci de Sfanta Maria Mare, pe 15 august
Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta si ca Uspenia sau Sfanta Maria Mare, este o sarbatoare cu o insemnatate profunda pentru credinciosi, plina de traditii si superstitii. Cei care sarbatoresc aceasta zi trebuie sa fie constienti ca exista anumite alimente pe care nu este indicat sa le consume sub nicio forma.
Traditiile Sfintei Maria Mare
Cu ocazia Sfintei Maria Mare, cand se celebreaza Adormirea Maicii Domnului, adica trecerea Fecioarei Maria de la viata pamanteasca la cea vesnica, credinciosii respecta numeroase traditii. Pe langa participarea la slujbele religioase si rugaciuni, acestia urmeaza si alte obiceiuri pentru a marca aceasta zi.
De exemplu, in ziua aceasta, gospodarii evita sa lucreze pamantul, deoarece, conform unor credinte vechi, se spune ca animalele se vor imbolnavi, iar gospodaria va fi afectata.
Credinciosii merg la biserica pentru a se ruga pentru bunastarea casei, pentru o recolta bogata si pentru ca tinerele nemaritate sa gaseasca un sot potrivit.
Pe langa aceste actiuni, sunt respectate si anumite interdictii traditionale. De exemplu, femeile evita spalatul rufelor, deoarece se spune ca aduce ghinion. De asemenea, este interzis sa te tunzi in aceasta zi, iar masa de sarbatoare, chiar daca nu este post, trebuie sa fie una modesta si fara mancaruri gatite.
Ce alimente ar trebui sa eviti de Sfanta Maria Mare
Sarbatoarea din 15 august aduce cu sine si diverse superstitii populare. Printre acestea se numara si cele legate de foc, despre care se spune ca nu trebuie aprins cu doua zile inainte de Adormirea Maicii Domnului. In caz contrar, se crede ca oamenii se pot imbolnavi, gospodariile lor pot lua foc si cei care mananca mancare gatita risca sa se imbolnaveasca.
Este interzis si scaldatul in raurile de munte, deoarece se crede ca aduce nenorociri. Cei care trebuie sa calatoreasca in aceasta zi ar trebui sa fie insotiti de prieteni apropiati pentru a evita mania Fecioarei Maria, manifestata prin descarcari electrice. Pentru protectie, este bine sa ai la tine o cruce sau un alt obiect sfintit.
Sfanta Maria Mare este sarbatorita in intreaga tara, cu obiceiuri diferite in functie de zona. De exemplu, in Transilvania, femeile casatorite duc la biserica, dis-de-dimineata, fructe din recolta de struguri si prune, pentru a fi sfintite de preot si impartite credinciosilor. Tinerele nemaritate culeg flori din gradina, pe care le asaza la icoane in biserica, crezand ca astfel familiile lor vor fi protejate de boli.
Femeile insarcinate se roaga la Sfanta Maria in aceasta zi pentru a fi protejate pe toata durata sarcinii si pentru a naste copii sanatosi. Totodata, in dimineata zilei de 15 august, se tamaiaza mormintele, aducandu-le aminte de cei dragi care au trecut in nefiinta.
Superstitiile de Sfanta Maria
In sudul tarii exista obiceiul de a angaja paznici pentru viile de struguri si de a lua masuri de protectie magica impotriva pasarilor. In anumite parti ale Moldovei, aceasta sarbatoare este considerata o „zi a mortilor,” fiind ocazie pentru pomenirea stramosilor care purtau numele Fecioarei Maria.
In Maramures, traditiile legate de Adormirea Maicii Domnului sunt inca vii. Aici se organizeaza procesiuni religioase spre manastiri, iar slujbele speciale atrag zeci de mii de credinciosi.
Mai multe lacasuri de cult din tara, care se afla sub ocrotirea Maicii Domnului, isi sarbatoresc hramul in aceasta zi, iar perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), este considerata ideala pentru semanaturile de toamna.