Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 31 decembrie, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinții Hermes și Melania Romana.
Calendar Creștin Ortodox, sâmbătă, 31 decembrie 2022. Cine au fost Sfinții Hermes și Melania?
Sfântul Mucenic Hermes a slujit cu smerenie și evlavie lui Hristos, fără teamă față de prigonitori. Acesta primea în biserică pe cei stăpâniți de duhuri rele și prin harul și puterea rugăciunii sale le alunga și-i tămăduia pe creștini.
Însă toate acestea nu au fost pe placul împăratului Dioclețian, care a dat poruncă să fie uciși toți cei care nu vor să renunțe la religia creștină.Astfel Sfântul Hermes a sfârșit fiind ucis de prigonitori.
Sfânta Cuvioasă Melania Romana se trăgea dintr-o familie bogată, care voia moștenitori, de aceea părinții ei au măritat-o la vârsta de 14 ani. Deși Apelian și Melania au adus pe lume doi copii nu s-au putut bucura de ei deoarece au murit rând pe rând.
Melania credea că moartea copiilor săi este pedeapsă de la Dumnezeu pentru că nu a urmat calea bunicii sale, care se călugărise.
După moartea tatălui ei, Melania a împărțit averea sa săracilor, iar după o călătorie în Egipt, aceasta alături de soțul și mama sa s-au dus în Ierusalim și s-au călugărit.
Rugăciunea zilei de sâmbătă
Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu, cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai îndepărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în Rai. Îngroapă păcatele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima, care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, iar a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii, şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi slujitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutor, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.