Când am decis să fac o schimbare în viața mea, am știut că trebuie să încep cu ceva simbolic, ceva care să reflecte dorința mea de a scăpa de tot ce era toxic și negativ. Într-o după-amiază, pe când mă uitam în oglindă și vedeam aceeași imagine de ani de zile, am realizat că părul meu lung și ondulat nu mai era parte din cine sunt acum. Așa că am luat o decizie pe loc: îmi voi tunde părul scurt, foarte scurt. O tunsoare pixie ar fi perfectă pentru noul meu început.
M-am programat la salonul meu preferat și, fără să spun prea multe celor din jur, am intrat entuziasmată pe ușa salonului. Mi-am explicat stilistului că vreau să renunț la părul lung și să încerc ceva diferit, iar el a fost încântat de provocare.
„Ești sigură că vrei să mergi atât de scurt?” m-a întrebat el, în timp ce mă privea în oglindă. „E o schimbare mare!”
„Da, sunt sigură. Am nevoie de ceva nou, ceva care să mă facă să mă simt… liberă,” i-am răspuns cu un zâmbet.
Tunsoarea a durat mai puțin decât mă așteptam. Când a terminat, m-am privit în oglindă și am zâmbit larg. Era perfect. Tunsoarea pixie mă făcea să mă simt proaspătă, împuternicită și, cel mai important, complet diferită. Mă simțeam ca o altă persoană, iar această schimbare mi-a dat încredere în mine.
Cu toate acestea, nu mă așteptam ca această schimbare să stârnească o reacție atât de negativă acasă. Când am ajuns acasă și soțul meu, Mihai, m-a văzut, chipul lui a înghețat.
„Ce s-a întâmplat cu tine?” a întrebat el, cu o voce surprinsă, dar evident neplăcut surprins.
„Îți place?” am întrebat eu, încercând să îmi păstrez optimismul. „Am simțit nevoia să fac o schimbare, iar tunsoarea pixie mi s-a părut perfectă.”
Mihai s-a uitat la mine cu o privire critică, apoi a spus ceva ce nu m-aș fi așteptat să aud vreodată din partea lui: „Arăți groaznic. Ca un bărbat. Ce ți-a trecut prin cap?”
Cuvintele lui m-au lovit ca un pumn în stomac. Îmi iubeam tunsoarea și mă simțeam bine cu ea, dar reacția lui mi-a zdruncinat încrederea în mine. Am rămas tăcută câteva secunde, încercând să îmi adun gândurile.
„Cum poți să spui așa ceva?” l-am întrebat, cu o voce tremurândă. „E doar o tunsoare. Nu e un capăt de lume.”
El a oftat adânc, și-a frecat fruntea, apoi a spus: „Părul lung îți stătea atât de bine. Era feminin, era… tu. Acum arăți complet diferit. Serios, poate ar trebui să porți o perucă până îți crește părul la loc.”
Am rămas șocată. O perucă? Era atât de grav? Încercând să îmi păstrez calmul, l-am privit cu seriozitate. „Mihai, chiar crezi că aspectul meu depinde doar de părul lung? Eu nu sunt doar părul meu. Sunt mai mult decât atât.”
El s-a ridicat de pe canapea și a dat din umeri. „Nu știu ce să spun. Poate doar că îmi place cum arătai înainte. Asta e tot.”
În acea seară, am stat ore întregi în fața oglinzii, încercând să înțeleg de ce reacția lui m-a afectat atât de mult. Îmi plăcea tunsoarea mea. Era ceva care mă făcea să mă simt puternică, dar comentariul lui Mihai mă făcuse să mă îndoiesc de alegerea mea. Era tunsoarea mea chiar atât de groaznică?
Am început să mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am citit despre feminitate și despre modul în care societatea ne dictează cum ar trebui să arătăm pentru a fi considerate „atrăgătoare” sau „frumoase”. Dar de ce ar trebui părul meu lung să fie singura definiție a frumuseții mele? Mi-am trecut mâna prin părul scurt și mi-am dat seama că pentru mine această tunsoare reprezenta mai mult decât o schimbare estetică. Era un simbol al faptului că voiam să mă eliberez de așteptările celorlalți, să îmi regăsesc propria identitate.
A doua zi dimineață, Mihai m-a întrebat: „Te-ai gândit la ce ți-am spus ieri?”
Am ridicat privirea de la cafeaua pe care o savuram și i-am răspuns: „Da, m-am gândit. Și cred că e important să înțelegi că nu am făcut această schimbare pentru tine sau pentru altcineva. Am făcut-o pentru mine. Mă simt bine așa cum sunt, și asta ar trebui să conteze.”
Mihai a tăcut pentru un moment, apoi a spus: „Poate că ai dreptate. Poate că am reacționat exagerat. Îmi place părul tău lung, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să faci ceea ce te face fericită.”
„Exact,” i-am răspuns. „Am nevoie de susținerea ta, nu de judecată. Înțeleg că nu e ușor să accepți schimbări mari, dar vreau să știu că indiferent de cum arăt, tu mă susții.”
Mihai s-a apropiat de mine și m-a luat în brațe. „Îmi pare rău dacă te-am rănit. E doar că mi-a plăcut cum erai, dar cred că ar trebui să accept faptul că tu ești cea care decide cum vrei să fii.”
Am zâmbit, mulțumită că în cele din urmă înțelegea. „Mulțumesc, Mihai. Asta înseamnă mult pentru mine.”
Cu toate acestea, deși situația părea să se fi calmat, cuvintele lui îmi răsunau în continuare în minte. Încă mă mai întrebam dacă ceilalți mă vor vedea diferit, dacă această tunsoare va schimba modul în care mă percep. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar trebui să îmi pese atât de mult de ce cred ceilalți. Îmi plăcea noua mea tunsoare, mă simțeam puternică și liberă, și asta era tot ce conta.
În zilele ce au urmat, am început să primesc complimente de la prietenele mele și chiar și de la câțiva colegi de muncă. Fiecare dintre ele mi-a spus că tunsoarea mă face să arăt mai tânără și mai modernă. Am înțeles atunci că, deși Mihai avea o părere personală, părul meu nu definea cine sunt sau valoarea mea ca persoană.
Până la urmă, am învățat o lecție valoroasă: ceea ce contează cu adevărat nu este ce cred ceilalți despre tine, ci cum te simți tu în pielea ta.